Noi 6, 2021

Tratament Naturist Ciroza

Categories:

Produse naturale Calivita recomandate in ciroza:

Ce este ciroza?

Ciroza este o complica ţie a multor boli de ficat, care se caracterizează prin structura şi funcţia anormală a ficatului. Bolile care duc la ciroză facă acest lucru, deoarece acestea lezează şi ucide celulele hepatice, iar inflamaţia şi refacerea, care este asociată cu celulele hepatice moarte cauzează formarea ţesutului cicatrizat.

Celulele hepatice, care nu mor se multiplică într-o încercare de a înlocui celulele care au murit. Acest lucru duce la grupuri de celule hepatice nou-formate (noduli de regenerare) în ţesutul cicatrizat.

Există mai multe cauze ale cirozei; acestea includ substanţe chimice (cum ar fi alcoolul, grăsimile şi anumite medicamente), virusuri, metale toxice (cum ar fi fierul şi cuprul, care se acumulează în ficat, ca urmare a bolilor genetice), boli de ficat autoimune în care sistemul imunitar al organismului atacă ficatul.

De ce produce probleme ciroza?

Ficatul este un organ important în organism.

Acesta îndeplineşte mai multe funcţii critice, dintre care două sunt producerea de substanţe cerute de organism, de exemplu, proteine ​​de coagulare, care sunt necesare pentru ca sângele să se coaguleze, şi eliminarea substanţelor toxice care pot fi dăunătoare pentru organism, de exemplu, medicamentele.

Ficatul are, de asemenea, un rol important în reglarea administrării de glucoză (zahăr) şi lipide (grăsimi) corpului, pe care organismul le foloseşte drept combustibil.

În scopul de a îndeplini aceste funcţii critice, celulele hepatice trebuie să funcţioneze în mod normal, iar acestea trebuie să aibă o relaţie intimă cu sângele, deoarece substanţele care sunt adăugate sau eliminate de către ficat sunt transportate la şi de la ficat prin sânge.
Relaţia dintre ficat şi sânge este unică. Spre deosebire de cele mai multe organe din corp, doar o cantitate mică de sânge este furnizată ficatului prin artere.

Cea mai mare parte a fluxului sangvin către ficat provine din venele intestinale când sângele se întoarce la inimă. Vena principală care returnează sângele din intestine este numită vena porta. În timp ce vena porta trece prin ficat, se răsfiră în vene din ce în ce mai mici şi mai mici. Cele mai mici vene (numite sinusoide, din cauza structurii lor unice) sunt în strânsă legătură cu celulele hepatice. De fapt, celulele hepatice se aliniază de-a lungul sinusoidelor.

Această relaţie strânsă între celulele hepatice şi sângele din vena porta permite celulelor hepatice să elimine şi să adauge anumite substanţe din sânge. Odata ce sângele a trecut prin sinusoide, este colectat în vene din ce în ce mai mari şi mai mari, care formează în cele din urmă o singură venă, vena hepatică care întoarce sângele la inimă.

În ciroză, relaţia dintre sânge şi celulele hepatice este distrusă.

Chiar dacă celulele hepatice care supravieţuiesc sau sunt nou-formate pot fi în măsură să producă şi să îndepărteze substanţele din sânge, acestea nu au relaţia normală, intimă cu sângele, iar acest lucru interferează cu capacitatea celulelor hepatice de a adăuga sau elimina substanţe din sânge. În plus, cicatricele din cadrul ficatului cirotic împiedică fluxul de sânge prin ficat şi celulele hepatice.

Ca urmare a obstrucţiei fluxului de sânge prin ficat, sângele „revine” în vena portă, iar presiunea din vena porta creşte, o afecţiune numită hipertensiune portală.
Din cauza obstrucţie a fluxului şi presiunii ridicate în vena portă, sângele din vena porta caută alte vene, prin care să se întoarcă la inimă, venele cu presiuni mai mici care ocolesc ficatul.

Din păcate, ficatul este în imposibilitatea de a adăuga sau elimina substanţe din sângele care-l ocoleşte. Este o combinaţie a numărului redus de celule hepatice, pierderea contactului normal dintre trecerea sângelui prin ficat şi celulele hepatice şi sângele care ocoleşte ficatul, care duce la multe dintre manifestările de ciroză.
Un al doilea motiv pentru problemele cauzate de ciroză îl constituie perturbarea relaţiei dintre celulele hepatice şi canalele prin care trece bila. Bila este un lichid produs de celulele hepatice, care are două funcţii importante: ajută la digestie şi înlătură şi elimină substanţele toxice din organism.

Bila, care este produsă de celulele hepatice este secretată în canale foarte mici care circulă între celulele hepatice situate de-a lungul sinusoidelor, numite canalicule. Canaliculele se varsă în tuburile mici, care apoi se unesc pentru a forma canale tot mai mari. În cele din urmă, toate conductele se combină într-o singură conductă care intră intestinul subţire.

În acest fel, bila ajunge în intestin unde poate ajuta la digestia a alimentelor. În acelaşi timp, substanţele toxice conţinute în bilă intră în intestin şi apoi sunt eliminate prin scaun. La ciroză, canaliculele sunt anormali şi relaţia dintre celulele hepatice şi canalicule este distrusă, la fel ca relaţia dintre celulele hepatice şi sângele din sinusoide. Ca urmare, ficatul nu este capabil să elimine substanţele toxice în mod normal, şi se pot acumula în organism. Într-o mai mică măsură, digestia în intestin, este de asemenea redusă.

Care sunt semnele şi simptomele cirozei?

Pacienţii cu ciroză hepatică pot avea simptome şi semne de boală hepatică puţine sau deloc. Unele dintre aceste simptome pot fi nespecifice, adică nu sugerează faptul că ficatul este cauza lor. Unele dintre cele mai frecvente simptome şi semne de ciroză includ:
· Îngălbenirea pielii (icter), ca urmare a acumulării de bilirubină în sânge;
· Oboseala;
· Slăbiciunea;
· Pierderea poftei de mâncare;
· Mâncărime;
· Învineţirea uşoară de la producţia scăzută de factori de coagulare a sângelui de către ficatul bolnav.
Pacienţii cu ciroză dezvoltă, de asemenea, simptome şi semne de complicaţii ale cirozei, care sunt discutate în continuare.

Care sunt complicaţiile cirozei?

Edemul şi ascita
Pe măsură ce ciroza hepatică devine severă, sunt trimise semnalele la rinichi pentru a reţine sarea şi apa în organism. Excesul de sare şi apă se acumulează mai întâi în ţesutul de sub piele, la nivelul gleznelor şi picioarelor din cauza efectului gravitaţiei atunci când stăm în şezut sau în picioare.

Această acumulare de lichid se numeşte edem sau edem coroziv. (Edemul coroziv se referă la faptul că apăsarea unui deget ferm pe o gleznă sau picior cu edem provoacă o scobitură în piele care persistă ceva timp după presare. Orice tip de presiune, cum ar fi de la banda elastică a unui ciorap, poate fi suficientă pentru a lăsa urmă).

De multe ori, inflamarea este complicată la sfârşitul unei zile de stat în picioare sau şezut şi se poate diminua peste noapte, ca urmare a pierderii efectelor gravitaţiei atunci când staţi culcat. Pe măsură ce ciroza se agravează, iar reţinerea sării şi apei creşte, de asemenea, lichidul se poate acumula în cavitatea abdominală dintre peretele abdominal şi organele abdominale. Această acumulare de lichid (denumită ascită) provoacă umflarea abdomenului, disconfort abdominal şi creşterea în greutate.
Peritonita bacteriană spontană (SBP)

Lichidul din cavitatea abdominală (ascita) este locul perfect pentru bacterii să se dezvolte. În mod normal, cavitatea abdominală conţine o cantitate foarte mica de lichid care este capabil să reziste bine la infecţii, iar bacteriile care intră în abdomen (de obicei din intestin) sunt ucise sau îşi găsesc drumul prin vena portă şi la ficat unde sunt ucise. La ciroză, lichidul care se acumulează în abdomen nu este în măsură să reziste la infecţii în mod normal.

În plus, mai multe bacterii îţi găsesc drumul de la intestin în ascită. De aceea, este probabil să apară infecţia abdomenului şi ascita care sunt menţionate ca peritonită bacteriană spontană sau SBP. SBP este o complicaţie ameninţătoare pentru viaţă. Unii pacienţi cu SBP nu au simptome, în timp ce alţii au febră, frisoane, dureri abdominale şi sensibilitate, diaree şi ascită agravantă.
Sângerarea din varicele esofagiene
În ficatul cirotic, ţesutul cicatrizat blochează întoarcerea fluxului de sânge de la intestine către inimă şi creşte presiunea în vena porta (hipertensiune portală). Atunci când presiunea în vena porta devine suficient de mare, aceasta determină sângele să ocolească ficatul prin vene cu presiune mai mică pentru a ajunge la inimă. Cele mai frecvente vene, prin care sângele ocoleşte ficatul sunt venele care căptuşesc partea inferioară a esofagului şi partea superioară a stomacului.
Ca urmare a fluxului de sânge crescut şi creşterea presiunii, venele din esofagul inferior şi partea superioară a abdomenului se extind şi sunt menţionate ulterior ca varice esofagiene şi gastrice, cu cât presiunea portalului este mai mare, cu atât mai mari sunt varicele şi cu atât este mai probabil ca pacientul să sângereze din varice în esofag sau stomac.

Sângerarea varicelor, este de obicei severă şi, fără tratament imediat, poate fi fatală. Simptomele de sângerare a varicelor includ vărsături cu sânge (voma poate fi sânge roşu amestecat cu cheaguri sau aspect de „zaţ de cafea”, acesta din urmă ca urmare a efectului acidului asupra sângelui), scaun superficial, care este negru şi întârziat, din cauza modificărilor sângelui, deoarece trece prin intestin (melenă) şi ameţeli ortostatice sau leşin (cauzat de o scădere a tensiunii arteriale mai ales la ridicarea în picioare din poziţia culcat).

Sângerarea, poate de asemenea să apară de la varicele care se formează în altă parte în intestine, de exemplu, în colon, dar acest lucru este rar. Din motive încă necunoscute, pacienţii spitalizaţi din cauza varicelor esofagiene sângerânde au un risc ridicat de a dezvolta peritonită bacteriană spontană.
Encefalopatia hepatică

Unele proteine din alimentele care scapă de digestie şi absorbţie sunt utilizate de bacteriile care în mod normal sunt prezente în intestin. În timp ce utilizează proteinele în scopuri proprii, bacteriile produc substanţe pe care le eliberează în intestin. Aceste substanţe, pot fi ulterior absorbit în organism.

Unele dintre aceste substanţe, de exemplu amoniacul, pot avea efecte toxice asupra creierului. În mod obişnuit, aceste substanţe toxice sunt transportate din intestin în vena porta la ficat unde sunt eliminate din sânge şi detoxificate.
Aşa cum s-a discutat anterior, atunci când ciroza este prezentă, celulele hepatice nu pot funcţiona în mod normal, fie pentru că acestea sunt deteriorate sau pentru că şi-au pierdut relaţia lor normală cu sângele. În plus, o parte din sângele din vena portă ocoleşte ficatul prin alte vene. Rezultatul acestor anomalii este ca substanţele toxice nu pot fi îndepărtate de către celulele hepatice, şi, în schimb, substanţele toxice se acumulează în sânge.

Atunci când substanţele toxice se acumulează suficient în sânge, funcţia creierului este afectată, o afecţiune numită encefalopatie hepatică. Dormitul în timpul zilei, mai degrabă decât pe timp de noapte (inversarea modelului de somn normal) este printre cele mai timpurii simptome de encefalopatie hepatică. Alte simptome includ iritabilitate, incapacitatea de a se concentra sau de a efectua calcule, pierderi de memorie, confuzie sau niveluri reduse de conştiinţă. În cele din urmă, encefalopatie hepatică severă provoacă comă şi deces.

Substanţele toxice, fac de asemenea creierul pacienţilor cu ciroză foarte sensibil la medicamente, care sunt în mod normal, filtrate şi detoxificate de ficat. Dozele multor medicamente, care în mod normal sunt detoxificate de ficat trebuie să fie reduse pentru a evita o acumulare toxică în ciroză, în special sedative şi medicamente care sunt folosite pentru a stimula somnul. Alternativ, se pot utiliza medicamente care nu trebuie să fie detoxificate sau eliminate din organism prin ficat, de exemplu, medicamente care sunt eliminate prin rinichi.
Sindromul hepatorenal
Pacienţii cu ciroză agravată pot dezvolta sindromul hepatorenal. Acest sindrom este o complicaţie gravă în care funcţia rinichilor este redusă. Aceasta este o problemă funcţională în rinichi, adică, nu există nici o afecţiune fizică la rinichi. În schimb, funcţia redusă se datorează modificărilor în modul în care sângele curge prin rinichi în sine. Sindromul hepatorenal este definit ca eşec progresiv al rinichilor de a elimina substanţele din sânge şi produce cantităţi adecvate de urină, chiar dacă alte funcţii importante ale rinichilor, cum ar fi reţinerea sării, sunt menţinute. Dacă funcţia hepatică se ameliorează sau un ficat sănătos este transplantat la un pacient cu sindrom hepatorenal, rinichii încep, de obicei, să lucreze în mod normal. Acest lucru sugerează faptul că funcţia redusă a rinichilor este rezultatul acumulării de substanţe toxice în sânge, atunci când ficatul cedează. Există două tipuri de sindrom hepatorenal. Un tip se produce treptat în luni. Altul apare rapid peste o săptămână sau două.
Sindromul hepatopulmonar
Rar, unii pacienţi cu ciroză avansată pot dezvolta sindromul hepatopulmonar. Aceşti pacienţi pot experimenta dificultăţi de respiraţie, deoarece anumiţi hormoni eliberaţi în ciroza avansată determină plămânii să funcţioneze anormal. Problema de bază în plămân este că prin vasele mici de sânge din plămâni curge insuficient sânge, care sunt în contact cu alveolele (sacii de aer) din plămâni. Sângele curge prin plămâni este deviat în jurul alveolelor şi nu poate prelua suficient oxigen din aerul din alveole. Ca urmare pacientul prezintă dificultăţi de respiraţie, în special la efort.
Hipersplenismul
În mod normal, splina acţionează ca un filtru pentru a elimina celulele roţii mai bătrâne din sânge, celulele albe din sânge, şi trombocitele (particule mici, care sunt importante pentru coagularea sângelui). Sângele care scurge din splină se alătură sângelui din vena porta de la intestine. Pe măsură ce presiunea din vena porta creşte la ciroză, ea blochează tot mai mult fluxul de sânge din splină. Sângele „se întoarce” şi se acumulează în splină, iar splina se umflă, o afecţiune menţionată ca splenomegalie. Uneori, splina este atât de umflată încât provoacă dureri abdominale.
Pe măsură ce splina se măreşte, filtrează tot mai mult din celulele sângelui şi trombocite până ce numărul lor în sânge se reduce. Hipersplenismul este termenul folosit pentru a descrie această afecţiune, şi este asociat cu un număr scăzut de celule roşii din sânge (anemie), numărul mic de celule albe din sânge (leucopenie) şi / sau un număr scăzut de trombocite (trombocitopenie). Anemia poate determina slăbiciune, leucopenia poate duce la infecţii, iar trombocitopenia poate afecta coagularea sângelui şi duce la sângerări prelungite.
Cancerul la ficat (carcinomul hepatocelular)
Ciroza din orice cauza creşte riscul de cancer hepatic primar (carcinom hepatocelular). Primar se referă la faptul că tumora provine din ficat. Un cancer de ficat secundar este unul care provine din altă parte a organismului şi se răspândeşte (metastazează) la ficat.
Cele mai frecvente simptome şi semne de cancer hepatic primar sunt dureri abdominale şi umflarea, mărirea ficatului, pierderea în greutate şi febra. În plus, cazurile de cancer de ficat pot produce şi elibera un număr de substanţe, inclusiv cele care provoacă o creştere a numărului de globule roşii din sânge (eritrocitoză), zahărului din sânge (hipoglicemie) şi calciului din sânge (hipercalcemie).

Care sunt cauzele frecvente ale cirozei?

· Alcoolul este o cauză foarte frecventă de ciroză, în special în lumea occidentală. Dezvoltarea cirozei depinde de cantitatea şi regularitatea consumului de alcool. Nivelurile ridicate cronice, ale consumului de alcool lezează celulele hepatice. Treizeci la suta din persoanele care beau zilnic cel puţin opt la şaisprezece uncii de lichior greu sau echivalent timp de cincisprezece ani sau mai mult va dezvolta ciroză. Alcoolul cauzează o serie de boli de ficat, de la ficat gras simplu şi fără complicaţii (steatoză), la mai complicatul ficat gras cu inflamaţie (steatoză hepatică sau hepatită alcoolică), la ciroză;
· Boala ficatului gras nealcoolică (NAFLD) se referă la un spectru larg de boli de ficat, care, precum boala hepatică alcoolică, variază de la steatoză simplă, la steatohepatită nealcoolizată (NASH), la ciroză. Toate etapele de NAFLD au în comun acumularea de grăsime în celulele hepatice. Termenul nealcoolic este folosit, deoarece NAFLD apare la persoanele care nu consumă cantităţi excesive de alcool, dar, în multe privinţe, imaginea microscopică a NAFLD este similară cu ceea ce poate fi văzut în boli de ficat, care apar din cauza consumului excesiv de alcool. NAFLD este asociată cu o afecţiune numită rezistenţa la insulină, care, la rândul său, este asociată cu sindromul metabolic şi diabetul zaharat de tip 2. Obezitatea este cauza cea mai importantă a rezistenţei la insulină, sindromul metabolic şi diabet zaharat de tip 2. NAFLD este boala de ficat cea mai frecventă în Statele Unite şi este responsabilă pentru 24% din toate bolile de ficat. De fapt, numărul de ficaţi, care sunt transplantaţi pentru ciroza legată de NAFLD este în creştere. Oficialii din domeniul sănătăţii publice sunt îngrijorat de faptul că epidemia de obezitate actuală va creşte dramatic dezvoltarea de NAFLD şi ciroză în rândul populaţiei;
·Ciroza criptogenică (ciroza produsă din cauze neidentificate) este un motiv frecvent pentru transplantul de ficat. Aceasta este numită ciroză criptogenică, deoarece de mulţi ani medicii nu au putut să explice de ce un procent dintre pacienţi au dezvoltat ciroză. Medicii cred acum că ciroza criptogenică se datorează NASH (steatohepatitei nealcoolizate) cauzate de obezitatea de lungă durată, diabet de tip 2 şi rezistenţa la insulină. Grăsimea în ficatul pacienţilor cu NASH se crede că dispare la debutul cirozei, iar acest lucru a făcut dificil pentru medici să facă legătura între NASH şi ciroza criptogenică pentru o lungă perioadă de timp. Un indiciu important că NASH duce la ciroza criptogenică este constatarea unei incidenţe ridicate a NASH în ficatul nou la pacienţii supuşi transplantului hepatic pentru ciroză criptogenică. În cele din urmă, un studiu din Franţa sugerează că pacienţii cu NASH au un risc similar de dezvoltare a cirozei cu pacienţii cu infecţie de lungă durată cu virusul hepatitei C. (A se vedea discuţia care urmează). Cu toate acestea, progresia spre ciroză de la NASH este considerată a fi lentă, iar diagnosticul de ciroză se face de obicei la pacienţii în vârstă de şaizeci.
· Hepatita cronică virală este o afecţiune în care virusul hepatitei B sau hepatitei C infectează ficatul de ani de zile. Cei mai mulţi pacienţi cu hepatită virală nu vor dezvolta hepatită cronică şi ciroză. De exemplu, majoritatea pacienţilor infectaţi cu virusul hepatic A se recuperează complet în câteva săptămâni, fără a dezvolta infecţie cronică. În schimb, unii pacienţi infectaţi cu virusul hepatitei B şi cei mai mulţi pacienţi infectaţi cu virusul hepatitei C dezvoltă hepatită cronică, care, la rândul său, provoacă leziuni hepatice progresive şi duce la ciroză şi, uneori, cancer de ficat;
· Tulburări moştenite (genetice), are ca efect acumularea de substanţe toxice în ficat, care duce la leziuni tisulare şi ciroză. Exemplele includ acumularea anormală de fier (hemocromatoză) sau de cupru (boala Wilson). În hemocromatoză, pacienţii moştenesc o tendinţă de a absorbi o cantitate excesivă de fier din alimente. În timp, acumularea de fier din diferite organe ale corpului produce ciroză, artrită, leziuni musculare ale inimii care duce la insuficienţă cardiacă şi disfuncţie testiculară cauzând pierderea apetitului sexual. Tratamentul are drept scop prevenirea leziunii organelor prin eliminarea fierului din organism prin intermediul flebotomiei (eliminarea sângelui). În boala Wilson, există o anomalie moştenită într-una din proteinele ​​care controlează nivelul cuprului în organism. În timp, cuprul se acumulează în ficat, ochi şi creier. În cazul în care afecţiunea nu este tratată la timp, apar ciroza, tremurul, tulburările psihiatrice şi alte dificultăţi neurologice. Tratamentul se face cu medicamente pe cale orală care creşte cantitatea de cupru eliminat din organism prin urină.
· Ciroza biliară primară (PBC) este o boală a ficatului cauzată de o anomalie a sistemului imunitar, care se găseşte în special la femei. Imunitatea anormală în PBC cauzează inflamaţia cronică şi distrugerea ductelor biliare mici din ficat. Canalele biliare sunt pasaje din ficat prin care bila circulă la nivelul intestinului. Bila este un lichid produs de ficat care conţine substanţe necesare pentru digestia şi absorbţia grăsimii din intestin, precum şi alţi compuşi care sunt produşi secundari, cum ar fi pigmentul bilirubină. (Bilirubina este produsă de distrugerea hemoglobinei din celulele roşii bătrâne din sânge). Împreună cu vezica biliară, canalele biliare alcătuiesc tractul biliar. În PBC, distrugerea ductelor biliare mici blochează fluxul normal al bilei în intestin. Pe măsură ce inflamaţia continuă să distrugă mai multe dintre canalele biliare, se extinde totodată pentru a distruge celulele hepatice din apropiere. Pe măsură ce are loc distrugerea hepatocitelor, ţesutul cicatrizat (fibroză) se răspândeşte în zonele distruse. Efectele combinate ale inflamaţiei progresive, cicatricelor şi efectele toxice ale deşeurilor culminează în ciroză;
· Colangita primară sclerozantă (PSC) este o boală mai puţin frecvent găsită la pacienţii cu colită ulcerativă. În PSC, conductele biliare mari din afara ficatului devin inflamate, îngustate şi obstrucţionate. Obstrucţia fluxului bilei duce la infecţii ale căilor biliare şi icter şi în cele din urmă provoacă ciroză. La unii pacienţi, leziunile ductelor biliare (de obicei, ca urmare a chirurgiei), poate provoca de asemenea obstrucţie şi ciroză hepatică;
· Hepatita autoimună este o boală a ficatului cauzată de o anomalie a sistemului imunitar, care se găseşte mai frecvent la femei. Activitatea imunitară anormală în hepatita autoimună cauzează inflamaţie progresivă şi distrugerea celulelor hepatice (hepatocite), ducând în final la ciroză;
· Copii se pot naşte fără ductele biliare (atrezie biliară) şi în cele din urmă dezvoltă ciroză. Alţi copii se nasc fără enzimele vitale pentru controlul zaharurilor, care duce la acumularea de zaharuri şi ciroză. În cazuri rare, lipsa unei enzime specifice poate provoca ciroză şi cicatrizarea plămânilor (deficienţa alfa 1 antitripsinei);
· Cauzele mai puţin frecvente de ciroză includ reacţii neobişnuite la unele medicamente şi expunere prelungită la toxine, precum şi insuficienţa cardiacă cronică (ciroza cardiacă). În anumite părţi ale lumii (în special Africa de Nord), infecţia ficatului, cu un parazit (schistosomiasis) este cea mai frecventă cauză a bolii hepatice şi cirozei.

Cum este diagnosticată şi evaluată ciroza?

Cel mai bun test unic pentru diagnosticarea cirozei este biopsia din ficat. Cu toate acestea, biopsiile hepatice prezintă un mic risc de complicaţii grave şi, prin urmare, de multe ori biopsia este rezervată pentru acei pacienţi la care diagnosticul tipului bolii de ficat sau prezenţa cirozei nu este clară. Posibilitatea existenţei cirozei poată fi indicată de istoricul familial, examenul fizic sau testele de rutină. În cazul în care ciroza este prezentă, pot fi utilizate alte teste pentru a determina severitatea cirozei şi prezenţa complicaţiilor. De asemenea, testele pot fi folosite pentru a diagnostica boala de bază, care este cauza cirozei. În continuare sunt prezentate câteva exemple ale modului în care medicii descoperă, stabileşte şi evaluează ciroza:
· În istoricul unui pacient, medicul poate descoperi o istorie al consumului excesiv şi prelungit de alcool, antecedente de abuz de droguri intravenoase, sau antecedente de hepatită. Aceste porţiuni de informaţii sugerează posibilitatea bolii hepatice şi a cirozei;
· Pacienţii care sunt cunoscuţi a avea hepatite virale cronice B sau C au o probabilitate mai mare de a avea ciroză;
· Unii pacienţi cu ciroză au ficatul şi / sau splina mărite. Un medic poate simţi (palpa) de multe ori marginea inferioară a unui ficat mărit sub coastele din partea dreaptă şi să simtă vârful splinei mărită sub coastele din stânga. Un ficat cirotic, de asemenea, se simte mai ferm şi mai neregulat decât un ficat normal;
· Unii pacienţi cu ciroză, în special ciroză alcoolică, prezintă mici semne roşii în formă de păianjen (telangiectazii) pe piele, în special pe piept, care sunt formate din vase de sânge mărite, radiante. Totuşi, aceste telangiectazii de păianjen, pot fi observate de asemenea, şi la persoanele fără boli de ficat;
· Icterul (gălbeneala pielii şi a albului ochilor din cauza bilirubinei crescute în sânge) este comună în rândul pacienţilor cu ciroză, dar icterul poate apărea la pacienţii cu boli hepatice, fără ciroză şi alte condiţii, cum ar fi hemoliza (scăderea excesivă a celulelor roşii din sânge);
· Umflarea abdomenului (ascită) şi / sau a extremităţilor inferioare (edem) datorită retenţiei de fluide este comună în rândul pacienţilor cu ciroză, deşi alte boli le poate provoca frecvent, de exemplu insuficienţa cardiacă congestivă;
· Pacienţii cu depozite anormale de cupru în ochi sau anumite tipuri de boli neurologice, pot avea boala Wilson, o boală genetică în care apare gestionarea anormală şi acumularea de cupru în tot corpul, inclusiv ficat, care poate duce la ciroză;
· Varice esofagiene pot fi găsite în mod neaşteptat în timpul endoscopiei superioare (OUG), iar acestea indică serios ciroza;
· Tomografia computerizată (CT sau CAT) sau ecografia cu rezonanţă magnetică (MRI) şi examinările cu ultrasunete ale abdomenului efectuate pentru alte cauze decât evaluarea posibilităţii existenţei bolilor de ficat pot detecta pe neaşteptate un ficat mărit, un ficat nodular anormal, o splină mărită şi lichid în abdomen care sugerează ciroză;
· Ciroza avansată conduce la scăderea nivelului de albumină din sânge şi scăderea elementelor de coagulare a sângelui din cauza pierderii capacităţii ficatului de a produce aceste proteine. Astfel, nivelurile reduse de albumină din sânge sau sângerarea anormală indică ciroză;
· Creşterea excesivă a enzimelor ficatului în sânge (precum ALT şi AST) care în general se determină la examenul anual de rutină indică inflamarea sau lezarea ficatului din multe cauze inclusiv ciroza;
· Pacienţii cu niveluri crescute de fier în sânge pot avea hemocromatoză, o boală genetică a ficatului în care, fierul este anormal reţinut şicare conduce la ciroză;
· Auto-anticorpii (anticorp anti nuclear, anticorpul anti muşchi neted şi anticorpul anti mitocondrial) sunt detectaţi uneori în sânge şi pot reprezenta cheia către identificarea prezenţei hepatitei autoimune sau cirozei biliare primare, ambele pot conduce la ciroză;
· Cancerul de ficat (carcinomul hepatocelular) poate fi detectat prin scanări CT şi MRI sau ultrasunete. Cel mai frecvent, cancerul de ficat se dezvoltă la persoanele care au deja ciroză;
· Dacă există o acumulare de fluid în abdomen, poate fi extrasă o probă de fluid folosind un ac lung. Apoi, fluidul poate fi examinat şi testat. Rezultatele testului pot indica prezenţa cirozei ca şi cauză a fluidului.

Produse naturale Calivita recomandate in ciroza:

Circulatie Periferica Deficitara

Categories:

Circulatie sanguina deficitara  este o problema foarte des intalnita in zilele noastre. Buna circulatie a sangelui este vitala pentru fiecare organ sau zona din organism, deoarece transporta material nutritiv si plastic, hormoni, anticorpi, oxigen, deseuri metabolice si altele.

 

Cu cat circulatia sanguina este mai anevoioasa, cu atat mai greu va surveni vindecarea, deci se va impune un numar mai mare de sedinte de reflexoterapie.

Arterele, venele, capilarele care transporta sangele in corpul nostru se mentin in activitate prin vasoconstrictie si vasodilatatie, functionarea lor depinzand de activitatea musculara.

O circulatie buna se mentine prin activitati musculare specifice fiecarei zone din corp: gimnastica, mers pe jos, sport in general. Daca activitatea muschilor slabeste, tesuturile se fibrozeaza, circulatia sanguina in acea zona devine deficitara, articulatiile de la maini, picioare si coloana devin rigide, dureroase, exercitand presiuni asupra unor terminatii nervoase sau vasculare.

Activitatea nervilor si cea sanguina este stanjenita, fluxul sanguin perturbandu-se din cauza produselor toxice care se acumuleaza in organele afectate si in punctele lor reflexe.

Daca circulatia sanguina este deficitara intr-un anumit segment din corp sau intr-un organ, functia acelui segment este perturbata, ajungandu-se la distrugerea structurii proprii.

Toate acestea duc la anchiloze, dureri, boli organice, intoxicarea organismului si slabirea imunitatii.

Picioarele se resimt, devenind reci, dureroase, iar daca nu se acorda atentia cuvenita acestor stari in faza incipienta, se vor descoperi, ulterior, tulburari la distanta in corp, in organele de legatura.

Produse naturale Calivita recomandate in circulatie sanguina deficitara:

Tratament naturist circulatie sanguina

Categories:

Circulatia sanguina

Produse naturale Calivita recomandate in imbunatatirea circulatiei sanguine :

Tratament naturist calvitie

Categories:

Calvitia, alopecia, sau mai popular chelia, toate vorbesc despre acelasi lucru: cadere masiva si definitiva a podoabei capilare, care afecteaza in special barbatii.

Cauzele pierderii parului sunt destul de controversate, stres-ul, depresia sau chiar constructia genetica a persoanei fiind gasite vinovate pentru scalpul plesuv al barbatilor.

Un lucru este cert, insa, firele de par cad deoarece nu mai primesc substantele nutritive care le fac posibila cresterea.

Pentru stoparea caderii parului, foarte util este un amestec de plante fabricat dupa urmatoarea reteta: se fierb, intr-un litru de apa, coaja de mesteacan, urzici si radacini de brusture.

Se lasa la fier 10-15 minute, apoi se strecoara. Odata racita, se spala cu ea parul, in special la radacina.

Acest tratament se aplica de doua ori pe saptamana, timp de 3 luni.

Persoanele intr-o faza avansata de alopecie, pot incerca tinctura de brusture.

Masarea pielii capului cu tinctura de brusture, obtinuta din 500 gr. de planta dizolvata in 100ml de alcool, va stimula circulatia sangvina, favorizand astfel cresterea parului. Un alt remediu este tinctura de ardei iute.

Poate fi achizitionata din farmaciile naturiste, la un pret deloc ridicat, avand in vedere ca jumatate de lingurita de tinctura de ardei iute diluata, ajuta la refacerea podoabei capilare.

Produse naturale Calivita recomandate in caderea parului:

Tratament naturist cefalee

Categories: Tags:

Tratament naturist Cefalee

 

Produse naturale recomandate in cefalee :

Durerea de cap (cefaleea sau cefalalgia) este una din cele mai frecvente plangeri prezentate medicului de catre pacienti.

Circa 85% din populatia Europei si 90% din cea a SUA sufera periodic de cefalee.

În marea majoritate a cazurilor cefaleele sunt primare, adica fara modificari organice si doar în 8-10% cauza durerilor de cap este o maladie severa a creerului (tumoare, trauma craniocerebrala, ictus cerebral, neuroinfectii etc.)

Clasificarea cefaleelor:
– cefaleea primara (migrena; cefaleea de tensiune; cefaleea cluster (în ciorchina); cefalee diverse fara leziuni structurale.
– cefaleea secundara (trauma; tulburari vasculare; tulburari intracraniene nonvasculare; utilizarea substantelor si sistarea lor; infectii non cefalice; tulburari metabolice; tulburari ale structurilor faciale si craniene; nevralgii craniene, dureri ale trunchiurilor nervoase.

Cefaleea primara (esentiala) constituie marea majoritate a durerilor de cap. Absenta semnelor obiective la examenul clinic si paraclinic în asociere cu specificul clinic al acestor cefalalgii sunt cheia lor de diagnostic.

Anamneza, tabloul clinic la acest grup de cefalei joaca un rol primordial.

Cefaleele secundare. Durerea de cap în acest caz este un simptom al maladiilor intracraniene sau somatice (vezi clasificarea de mai sus). Având în fata un bolnav cu cefalee, medicul arc o mare responsabilitate de a exclude cauzele structurale, prezenta simptomelor si semnelor clinice ale maladiei de baza, rezultatul investigatiilor suplimentare, excluderea cefaleelor primare.

Cefaleea tensionala este o entitate clinica care se manifesta prin episoade sau stari de dureri de cap de intensitate usoara sau moderata ce nu afecteaza activitatea zilnica si nu se amplifica la efort fizic.

Durerea este bilaterala cu senzatie de presiune, de strânsoare sau de o greutate si nu e pulsatila, nu se asociaza cu fono- si fotofobie sau cu greata si voma.Cefaleea tensionala episodica poate dura de la 30 minute la 7 zile, iar cea cronica are loc mai des de 15 zile pe luna sau 180 zile pe an.

Durerea are urmatorii parametri: – bilaterala; de presiune; intensitatea usoara sau moderata; efortul fizic nu amplifica durerea.Cefaleea nu este acompaniata de greata, voma, fotofobie sau fonofobie.

Examenul obiectiv constata încordari musculare. La palparea muschilor pericranieni se constata zone de hipertonie musculara ori noduli musculari durerosi (zone triger) atât în muschii frontali, temporali, pterigoidieni laterali si mediali cât si în masseteri, sternocleidomastoidieni, muschii trapezoideus.

 Cauze – stresul psihosocial; anxietatea; depresia; disfunctia oromandibulara; stresul muscular; abuzul medicamentos; tulburarile metabolice.

Diagnostic – nu exista criterii paraclinice decisive de diagnostic ale cefaleei tensionale (ca si la oricare alta forma de cefalee primara).

Fiecare caz concret de cefalee tensionala necesita o depistare a cauzei ei concrete ce o conditioneaza.

Cefaleea tensionala cronica se poate asocia cu migrena si atunci între episoadele migrenoase continua durerile de caracter tensional.

Pacientul acuza cefalee în fiecare zi. Cefaleea cronica cotidiana.

Este o cefalee eterogena (cefaleea tensionala cronica, migrena cronica, asocierea lor), care are loc zilnic sau aproape zilnic mai mult de 4 zile pe saptamâna sau mai mult de 15 zile pe luna cu durata cotidiana de 4 sau mai multe orc pe zi.

Produse naturale recomandate in cefalee :

Tratament naturist celulita

Categories:

Tratarea celulitei cu produse CaliVita

 

Celulita este o suferinta care preocupa majoritatea femeilor, mai mult din considerente estetice decat de sanatate.

Celulita este o forma de obezitate, boala care, se stie, are urmari nefaste, mai devreme sau mai tarziu.
Depunerea de grasime in cadrul acestei afectiuni se face la nivelul bazinului, coapselor, genunchilor, cefei sub forma unor umflaturi, la inceput de consistenta crescuta, apoi flasca, cu micronoduli sensibili si chiar durerosi la pipait.

Cauzele celulitei sunt:

– alimentatia excesiva,

– abuzul de medicamente diuretice sau laxative,

– constipatia,

– dezechilibrul hormonal (excesul de foliculina),

– tabagismul, alcoolismul,

– tulburari de statica vertebrala.

Produse naturale Calivita recomandate in celulita:

Tratament Naturist Cataracta

Categories:

Tratament Naturist Cataracta

Produse naturale Calivita recomandate in cataracta:

Date Referitoare la Cataractă

Cataracta reprezintă opacifierea cristalinului ochiului;
Cataractele sunt extrem de frecvente, iar majoritatea lor sunt rezultatul procesului de îmbătrânire;
Deşi multe cataracte nu sunt suficient de semnificative pentru a necesita tratament, îndepărtarea chirurgicală a cataractei este de obicei sigură şi eficientă, având ca rezultat îmbunătăţirea vederii;
Operarea cataractei ar trebui să fie efectuată atunci când pierderea vederii din cauza cataractei are un impact semnificativ asupra stilului de viaţă al fiecărui pacient.

Ce este cataracta?

Cataracta este o boală a ochiului în care cristalinul ochiului devine tulbure, opac, provocând scăderea vederii. Deşi cuvântul cataractă folosit pentru a descrie această afecţiune există în limba engleza doar de la mijlocul secolului 16, boala de ochi a fost recunoscută şi tratată chirurgical din timpuri străvechi.
Cristalinul este o parte a ochiului, care în mod normal este clar. Acesta ajută la concentrarea pe retină a razelor de lumină care intră în ochi, retina fiind ţesutul sensibil la lumină din spate a ochiului. În scopul obţinerii unei imagini clare pe retină, porţiunile ochiului din faţa retinei, inclusiv cristalinul, trebuie să fie clare şi transparente. Odată ce lumina ajunge la nivelul retinei, iniţiază o reacţie chimică în cadrul retinei. Reacţia chimică, la rândul ei, iniţiază o reacţie electrică, care se desfăşoară către creier prin intermediul nervului optic. Creierul interpretează apoi ceea ce vede ochiul.
Într-un ochi normal, lumina trece prin cristalinul transparent către retină. Cristalinul trebuie să fie clar pentru ca retina să primească o imagine clară. În cazul în care cristalinul este tulbure din cauza cataractei, imaginea care ajunge la retină va fi neclară şi atunci şi vederea va fi neclară. Intensitatea tulburărilor de vedere depinde de gradul de tulburare al cristalinului.
Majoritatea cataractelor sunt legate de îmbătrânirea populaţiei. Cataractele sunt foarte frecvente la persoanele în vârstă. Până la vârsta de 80 de ani, mai mult de jumătate dintre americani au fie un anumit grad de cataractă fie au suferit deja o operaţie de cataractă la unul sau la ambii ochi. Până la vârsta de 95, acest procent creşte la aproape 100%. Cataracta poate apărea la unul sau la ambii ochi. Persoanele cu cataractă la un ochi, de obicei tind să dezvolte cataractă şi la celălalt ochi. Cataracta nu este contagioasă şi nu se poate lua de la un ochi la altul sau de la o persoană la alta. Cataracta nu provoacă lăcrimarea anormală. Nu este nici dureroasă, nici nu provoacă mâncărimi în ochi sau roşeaţă.
Deşi vederea poate fi restaurată la cele mai multe persoane cu cataractă, în funcţie de vârstă, cataractele sunt încă cele mai frecvente cauze de orbire din lume, în primul rând pentru că multe naţiuni din lumea a treia nu dispun de servicii chirurgicale adecvate.
Pe măsură ce creşte durata de viaţă în lumea dezvoltată, datorită tehnologiei moderne şi noilor metode de tratament a bolilor acute şi cronice, incidenţa cataractei în funcţie de vârstă va continua să crească.

Care sunt diferitele tipuri de cataracte?

Cataractele pot fi clasificate în funcţie de localizarea anatomică în cadrul cristalinului, gradul de opacifiere a cristalinului, sau de cauza cataractei.
Cristalinul ochiului uman este modelat similar cu o bomboană M & M. Acesta dispune de o parte frontală (anterioară) şi o parte din spate (posterioară). Partea centrală a cristalinului este numită nucleul cristalinului, iar porţiunea exterioară este numită capsula cristalinului. Între nucleul interior şi capsula exterioară este o parte a cristalinului numită cortex. Opacifierea cristalinului poate avea loc doar în nucleu, caz în care este folosit termenul de cataractă nucleară sau scleroză nucleară. Dacă opacifierea apare doar în cortexul numai, cataracta este numită cataractă corticală. În cazul în care pierderea de claritate a cristalinului are loc în primul rând în capsulă, se foloseşte termenul de cataractă subcapsulară. Locul de instalare al opacifierii poate fi, de asemenea, definit ca fiind anterior sau posterior, central sau periferic. Adesea, opacifierea cristalinului poate afecta mai multe zone ale cristalinului. Cel mai frecvent tip de cataractă, care este legată de vârstă, este numită, uneori, cataractă senilă. Acest tip de cataractă implică în primul rând nucleul cristalinului. Cataractele care se dezvoltă în zona posterioară subcapsulară (în regiunea din spate a capsulei cristalinului) sunt mai frecvente într-o grupă de vârstă mai tânără.
Orice grad de pierdere a transparenţei normale a cristalinului se numeşte cataractă. Cu cât cristalinul este mai înceţoşat, cu atât mai avansată este cataracta. O cataractă poate fi uşoară, moderată sau severă. Aceasta poate fi incipientă sau avansată. În cazul în care cristalinul este complet opac se numeşte cataractă „matură”. Orice cataractă care nu este opacă, prin urmare, este numită cataractă „imatură”. Cataractele cele mai mature sunt de culoare albă.

Care sunt cauzele cataractei?

Cristalinul este realizat în cea mai mare parte din apă şi proteine. Proteina este organizată într-un mod specific, care menţine cristalinul clar şi permite luminii să treacă prin el şi să concentreze o imagine clară pe suprafaţa retinei. Pe măsură ce îmbătrânim, o parte din proteine se ​​pot strânge în grupuri şi încep să întunece o zonă restrânsă a cristalinului. Aşa înţelegem noi cauza unei cataracte legate de vârstă. De-a lungul timpului, cataracta poate deveni mai densă sau poate înceţoşa o parte mai mare a cristalinului, ceea ce face mai dificil de văzut prin el. Cataracta nu reprezintă o creştere sau o tumoră.
Există mai multe cauze ale cataractei care nu sunt legate de vârstă, sau cataracte secundare. Cataractele secundare sunt rezultatul schimbării similare la proteinei cristalinului, ducând de asemenea, la înceţoşarea vederii sau pierderea vederii.
Leziunile tăioase sau penetrante la ochi pot provoca cataracte secundare, fie imediat după rănire sau de la câteva săptămâni la ani după aceea. O cataractă ca urmare a unei leziuni poate să apară şi apoi să nu crească în densitate (să fie staţionară), sau să fie progresivă. Chirurgia oftalmologică pentru alte afecţiuni poate provoca, de asemenea, cataractă. Expunerea excesivă la radiaţii ionizante (raze X), radiaţii infraroşii (cu este cazul sticlarilor), sau la radiaţii ultraviolete poate provoca cataracte secundare.
Diabetul este asociat cu dezvoltarea cataractei secundare. Bolile inflamatorii ale ochiului, cum ar fi iritarea sau uveita, pot provoca sau accelera dezvoltarea cataractei la ochiul implicat.
Există multe boli genetice care sunt asociate cu dezvoltarea cataractei secundare. Acestea includ distrofie myotonică, galactozemie, homocistinurie, boala Wilson şi sindromul Down, plus multe altele. Infecţiile congenitale cu herpes simplex, rubeola, toxoplasmoza, sifilisul şi boala incluziunii citomegalice pot duce, de asemenea, la cataractă.
Există multe medicamente care, atunci când luate pe o perioadă lungă de timp, pot cauza cataracte secundare. Cele mai frecvente dintre acestea sunt corticosteroizii pe cale orală, cum ar fi prednison, care sunt utilizate pentru o gamă largă de afecţiuni medicale.
Termenul „cataractă congenitală” este utilizat atunci când un copil se naşte cu orice opacifiere a cristalinului. Aceasta poate fi prezentă într-unul sau ambii ochi, fie staţionar sau progresiv. Cauzele includ tulburări genetice sau tulburări de dezvoltare intrauterină, atât de multe ori asociate cu alte anomalii fizice ale copilului.
Dermatita atopică, alte boli ale pielii şi mucoaselor, hipotiroidismul şi hiperparatiroidismul sunt asociate cu dezvoltarea timpurie a cataractei.
Pacienţii care dezvoltă cataractă la ambii ochi de la o vârstă timpurie au adesea membri ai familiei care au dezvoltat, de asemenea, cataractă prematur, ceea ce presupune o cauză genetică, chiar şi în absenţa unei boli subiacente recunoscute.
Care sunt factorii de risc pentru cataractă?
Vârsta avansată este un factor de risc semnificativ pentru dezvoltarea cataractei. Un istoric familial pentru dezvoltarea timpurie a cataractei, prezenţa diabetului zaharat, consumul de tutun, precum şi expunerea prelungită la soare sunt, de asemenea, factori de risc.

Care sunt simptomele cataractei?

Se poate să nu observaţi nici un simptom la cataracta precoce. Pe măsură ce cataracta devine mult mai avansată, se observă că scăderea clarităţii vederii, nu este pe deplin corectabilă cu ochelari. Există o pierdere de sensibilitate de contrast, astfel încât umbrele şi vederea color sunt mai puţin intense. Strălucirea supărătoare poate fi observată pe măsură ce lumina este împrăştiată în ochi de către cataractă. Pot fi observate cercuri luminoase în jurul luminilor. Vederea pe timp de noapte va fi diminuată. În anumite tipuri de cataracte, vederea dublă poate fi observată în ochiul afectat. Unii pacienţi observă că necesită schimbări frecvente de ochelari sau lentile de contact prescrise şi îşi pot da seama de faptul că vederea lor de aproape se îmbunătăţeşte pe când cea la distanţă scade.
Cataracta nu provoacă de obicei disconfort sau durere în ochi sau nu modifică aspectul exterior al ochiului.

Care sunt semnele de cataractă?

Membrii familiei unei persoane afectate de cataractă în ambii ochi pot observa că el sau ea pare să nu mai vadă ca în trecut. Ochiul va apărea normal pentru un observator neinstruit, cu excepţia cazului în care cataracta este matură şi albă. În această situaţie pupila ochiului, care în mod normal apare neagră, va părea gri sau albă pentru observator.
Medicul examinator va găsi diminuarea acuităţii vizuale la ochiul sau ochii afectaţi. Această pierdere a vederii nu este pe deplin corectată printr-o schimbare de ochelari. Cristalinul ochiului poate fi uşor examinat de către un medic oftalmolog, iar schimbările din cristalin specifice cataractei pot fi văzute de fapt cu ajutorul unei lămpi cu fantă, care este un dispozitiv de iluminare şi de mărire folosit pentru a examina fără probleme structurile din partea frontală a ochiului, inclusiv cristalinul.

Cum sunt diagnosticate cataractele?

Cataractele sunt relativ simplu de diagnosticat de către un oftalmolog sau un optometrist în timpul unui examen oftalmologic de rutină. Este important, atunci când se face diagnosticul de cataractă, să se examineze, de asemenea, tot ochiul pentru semen de orice altă boală a ochiului, de altă natură care ar putea compromite vederea. Pe lângă istoricul medical şi ocular şi testarea acuităţii vizuale, oftalmologul va verifica mişcările oculare şi răspunsurile pupilare, va măsura presiunea din interiorul ochilor şi va examina partea din faţă şi din spate a ochilor după ce pupilele au fost dilatate cu picături.
Care este tratamentul pentru cataractă?
Persoanele cu cataractă precoce vor observa că schimbarea ochelarilor lor, folosirea ochelarilor de soare pentru a reduce efectul de orbire şi o mai bună iluminare pentru citit pot atenua în mod semnificativ simptomele lor. Mărirea lentilelor pentru activitatea închisă şi citirea scrisului mic poate fi, de asemenea, de ajutor.
Multe cataracte nu sunt neplăcut, cauzând puţine simptome. În această situaţie, nici un tratament chirurgical nu este necesar. Cu toate acestea, singurul tratament adevărat pentru cataractă este îndepărtarea chirurgicală a cristalinului noros. Chirurgia este indicată în cazul în care pacientul îşi pierde capacitatea de a efectua activităţi necesare vieţii de zi cu zi, cum ar fi conducerea, lectura sau privitul la ecranele computerelor sau video, chiar şi cu ochelari şi există speranţa că vederea se va îmbunătăţi ca urmare a intervenţiei chirurgicale.
În funcţie de nevoile vizuale specifice ale unui pacient, intervenţia chirurgicală se face uneori pe cataractele, care nu sunt foarte dense sau intervenţiile chirurgicale pot aştepta până când cataracta şi vederea devin mai înceţoşate. Răspunsurile pacienţilor la cataractă variază. O cataractă într-un singur ochi poate fi deranjantă pentru un anumit pacient şi poate să nu determine simptome semnificative la alt pacient.
În general, cataracta nu dăunează ochiul, astfel încât puteţi face intervenţia chirurgicală atunci când este convenabil pentru dumneavoastră. Odată ce aţi înţeles beneficiile şi riscurile chirurgiei, puteţi lua o decizie în cunoştinţă de cauză dacă operaţia de cataractă este potrivită pentru dumneavoastră. În cele mai multe cazuri, întârzierea operaţiei de cataractă nu va cauza leziuni pe termen lung la ochi sau nu va face mai dificilă intervenţia chirurgicală.
În cazul în care ochiul are alte boli care au cauzat pierderea vederii, cum ar fi glaucomul, degenerarea maculară, retinopatia diabetică, sau deteriorarea nervului optic de la glaucom, operarea cataractei nu poate îmbunătăţi vederea.
Ocazional, medicul dumneavoastră vă poate recomanda eliminarea cataractei în cazul în care împiedică diagnosticarea sau tratarea altei probleme a ochilor, cum ar fi degenerarea maculară sau retinopatia diabetică.
În cazul în care ambii ochi au cataractă şi intervenţia chirurgicală este stabilită, operarea celui de-al doilea ochi este, în general, prevăzută la cel puţin o săptămână după primul ochi. În general, un este nici un rău într-o perioadă de timp de aşteptare mai lungă între cele două operaţii de ochi.
Deoarece cristalinul ochiului trebuie să concentreze cu precizie lumina pe suprafaţa retinei, iar îndepărtarea cataractei implică îndepărtarea cristalinului, chirurgia modernă a cataractei combină scoaterea cristalinului, cu plasarea unui cristalin artificial nou în ochi. Măsurătorile pentru dimensiunea, forma şi puterea acestui cristalin vor fi luate cu cel puţin o săptămână înainte de operaţie, astfel încât cristalinul să poată fi comandat şi disponibil la momentul intervenţiei chirurgicale.
Peste 2 milioane de operaţii de cataractă sunt efectuate anual în Statele Unite ale Americii. Este extrem de sigură şi eficientă îmbunătăţirea vederii la marea majoritate a pacienţilor.
Care sunt diferitele tipuri de chirurgie a cataractei şi care sunt riscurile implicate?
Operaţia de cataractă este de obicei efectuată ca o procedură în ambulatoriu, sub anestezie locală. O anumită sedare este de obicei administrată intravenos, chiar înainte de începerea intervenţiei chirurgicale, care de obicei durează sub o jumătate de oră.
Astăzi, cele mai multe intervenţii chirurgicale pentru cataractă se fac printr-o incizie mică de faco-emulsionare sau prin alte mijloace extra capsulare, printr-o incizie puţin mai mare. În mai mult de 95 % din cazuri, în acelaşi timp cu îndepărtarea cataractei se inserează un nou cristalin, cunoscut ca implant de cristalin sau intraocular. Nu veţi simţi noul cristalin în din ochi. Cei mai mulţi pacienţi trebuie să îşi limiteze activităţile doar câteva zile, iar timpul de recuperare este scurt.
Chiar dacă tehnicile moderne au făcut operaţia de cataractă destul de sigură, pot apărea complicaţii la orice intervenţie chirurgicală, inclusiv la extracţia cataractei. Acestea includ hemoragie, infecţie, pierderea unei părţi din cataractă în ochi, deplasarea cristalinului intraocular, glaucom, şi dezlipirea de retină. Din fericire, toate aceste complicaţii sunt rare şi de obicei pot fi gestionate. Orbirea este o complicaţie rară a chirurgiei cataractei.
Chirurgia modernă a cataractei presupune lăsarea unei părţi din capsula cristalinului în ochi pentru a sprijini obiectivul intraocular. Această capsulă poate deveni ulterior tulbure, ceea ce necesită deschiderea capsulei prin folosirea unui laser. Această procedură se numeşte capsulotomie cu laser YAG. Este nedureroasă şi rareori conduce la creşterea presiunii oculare sau la alte probleme oculare.
Care sunt complicaţiile cataractei?
Ocazional, cataracta foarte densă de lungă durată se poate mări şi interfera cu drenajul lichidului din interiorul ochiului. În plus, o cataractă foarte avansată poate împrăştia proteine ​​în ochi, care cauzează inflamaţia ochiului. Medicul vă va sfătui cu privire la aceste posibilităţi şi vă poate recomanda intervenţia chirurgicală pentru a evita aceste complicaţii, chiar dacă reducerea vederii nu vă deranjează.
Prezenţa cataractei poate face mai dificilă evaluarea afecţiunilor retinei, deoarece medicul trebuie să se uite prin cataractă pentru a examina retina.

Ce şanse sunt de a face cataractă?

Ritmul evoluţiei cataractei este de obicei previzibil, iar intervenţia chirurgicală are succes în restaurarea vederii în marea majoritate a cazurilor. În cazul în care sunt prezente alte boli la ochi, gradul de îmbunătăţire a vederii va fi limitată de procesul altor boli. Oftalmologul poate determina, de obicei, din timp acest lucru.

Poate fi prevenită cataracta?

Toată lumea, în cazul în care trăieşte suficient de mult, va dezvolta cataractă. Nu există nici o metodă dovedită ştiinţific că previne inevitabilul. Evoluţia cataractei poate fi încetinită prin evitarea unor cantităţi mari de lumină ultravioleta, renunţarea la fumat şi urmarea unei diete sănătoase. Purtarea ochelarilor de soare cu protecţie UV atunci când vă expuneţi la lumina soarelui poate fi de ajutor.

Tratament Naturist Cardiopatie ischemica

Categories:

Tratarea cardiopatiei ischemice cu produse CaliVita

Cardiopatia ischemica este ischemia (lipsa de sange) coronariana datorata aterosclerozei sau altor factori cum ar fi stres, alergie, infectii virale, stenoze.
In cardiopatia ischemica ca si simptome, se evidentiaza durerile precordiale, dispneea, palpitatiile, infarctul sau necroza miocardica.

Cardiopatiile foarte des intalnite sunt:
– Angina de piept, care are ca simptome durerile retrosternale de intensitate mare, crispante, iradiate in gat, mandibula si in spate (gheara anginoasa). Durerile apar dupa efort, expunere la frig, mese copioase, atmosfera poluata, iar in cazuri avansate – in repaus sau noaptea, in timpul somnului. Durerea cedeaza dupa un sfert de ora la administrarea de Nitroglicerina sau la repaus, reaparand la efort prin blocarea respiratiei, sughit, varsaturi etc.
– Sindromul intermediar, care este preludiul infarctului miocardic. In acest caz, durerea poate sa apara in repaus, depasind ca intensitate si durata pe cea din angina pectorala. Este important de retinut faptul ca durerea nu cedeaza la Nitroglicerina. Bolnavul se va imobiliza la pat pana la sosirea medicului!
– Infarctul miocardic apare dupa astuparea brusca a unei ramuri a arterelor coronare aterosclerotice. Simptome: in perioada de debut apare de regula scaderea tensiunii, febra, puls accelerat, uneori neregulat (dispnee), tulburari gastrointestinale (greata, varsaturi, balonari). Debutul infarctului este semnalat de o durere foarte intensa, ce persista timp de cateva ore sau chiar o zi, care nu cedeaza la calmante si Nitroglicerina, fiind insotita de stari de voma, diaree si tulburari neurovegetative. Bolnavul se va imobiliza la pat cat va persista durerea si se va apela de urgenta la medic.

Produse naturale Calivita recomandate in cardiopatia ischemica:

Tratament Naturist Carcei

Categories:

Carceii sau crampele musculare sunt contractii involuntare, scurte si dureroase ale muschilor. Ele se datoreaza, in primul rand, unui surplus de acid lactic si scaderii aprovizionarii muschiului cu oxigen si glucoza.
Carceii sau crampele musculare sunt produse de o oboseala mare, de frig, de pozitii defectuoase ale membrelor in timpul somnului, de consum abuziv de medicamente diuretice, decontracturante sau stimulante, de lipsa de calciu si de magneziu, de antrenament insuficient la incalzire, de solicitarea peste masura a unui grup de muschi(crampa scriitorilor, dactilografilor, pianistilor, violonistilor). Crampele se mai intalnesc la bolnavii cu arteriopatii cronice obliterante si la persoanele cu picior plat.

 

Produse naturale Calivita recomandate in carceii sau crampele musculare:

Tratament naturist Candidoza Vaginala

Categories:

Candidoza vaginala este o boala extrem de frecventa a zonei genitale, determinata de o ciuperca numita Candida Albicans. Aceasta ciuperca poate afecta ambele sexe, dar este de 10 ori mai frecventa la femei, mai ales la cele aflate la varsta fertila.
Se apreciaza ca 75% dintre femei au cel putin o data in viata un episod de candidoza vaginala, 40-50 % dintre ele avand chiar doua sau mai multe.
Foarte important este ca aceasta boala NU ESTE O BOALA VENERICA!

Simptome in candidoza vaginala:
– senzatia de mancarime in interiorul vaginului si la nivelul vulvei;
– roseata si uneori inflamarea vulvei;
– secretie albicioasa;
– miros neplacut;
– uneori, cu ocazia spalarii, poate aparea o senzatie de intepatura in zona genitala;
– uneori durere in timpul actului sexual.

 

Candida Albicans este prezenta la aproximativ 50% din populatie fara a provoca semne sau simptome de boala si este localizata la diferite niveluri: cavitate bucala, vagin, tract gastrointestinal. Aceste zone pot constitui, sub actiunea unor factori, adevarate „rezervoare” de Candida Albicans, grabind astfel aparitia manifestarilor. Acesti factori pot fi:
– consumul prelungit de antibiotice;
– modificari aparute in timpul sarcinii, menstruatiei, menopauzei sau in urma tratamentului cu medicamente hormonale, inclusiv cele anticonceptionale;
– existenta altor factori de infectie sau boli asociate;
– deficienta sistemului imunitar;
– diabetul zaharat dezechilibrat.

Candida poate fi transmisa partenerului sexual care poate reinfecta partenera la un nou contact.

Tratamentul corect se face cu un antifungic care sa omoare virusul, cu un produs de detoxifiere care sa elibereze organismul de substantele reziduale rezultate in urma actiunii virusului si un produs de refacere a mucoaselor afectate de prezenta virusului.

Produse naturale Calivita recomandate in candidoza vaginala: