Noi 22, 2021

Tratament naturist spasmofilie

Categories:

Utilizarea preparatelor naturale CaliVita pentru tratamentul spasmofiliei

Spasmofilia este un sindrom care se datoreaza insuficientei glandelor paratiroide, rahitismului, carentelor alimentare. Se caracterizeaza printr-o hiperexcitabilitate neuromusculara însotita uneori de contracturi si convulsii ale extremitatilor ca urmare a scaderii calciului sanguin si a perturbarii echilibrului acido-bazic al sângelui. Uneori apar spasme laringiene, dispnee, cianoze. Se previne prin tratarea rahitismului, nutritia corecta, administrare de calciu.

Un simptom al spasmofiliei este tetania. Apare la copiii sugari, rahitici, cel mai des primavara, daca a suferit insolatie. Medicul isi da seama ca este spasmofilie la percutia diferitelor zone musculare.

Pe langa scaderea de Ca, la analize apare o crestere a fosforului. Se va administra vitamina D2 iarna, astfel tratându-se si rahitismul. Se mai recomanda urmatoarele vitamine si saruri minerale: Mg, Ca, vitamina B.

Produsele Calivita recomandate pentru tratamentul spasmofiliei:

Tratament Naturist Sinuzita

Categories:

Tratament Naturist Sinuzita

 

Tratament Naturist Sinuzita :

Produse Administrare Efecte
1 capsule pe zi
3 steluteReface bacteriile ”prietenoase” din colon. Este important daca sunt prescrise antibiotice.Detalii
Full Spectrum (vitamine si minerale)
3 capsule pe zi
3 steluteEficiente pentru imbunatatirea sanatatii, asigura o nutritie corespunzatoare. Detalii
1-3 capsule pe zi
3 steluteAjuta la mentinerea sanatatii nervilor; reduce stresul. Ajuta la formarea anticorpilor. Sustine activitatea sistemului imunitar. Detalii
Beta Caroten
1 capsule pe zi
2 SteluteIntareste sistemul imunitar; protejeaza impotriva racelilor, gripei si altor infectii. Ajuta la mentinerea sanatatii membranelor mucoase. Precursor al vitaminei A . Detalii
Super Coenzima Q10
3 capsule pe zi
Stimulent valoros al sistemului imunologic. Imbunatateste oxigenarea celulara. Detalii
Vitamina C 300
1 capsula pe zi
Impulsioneaza sistemul imunitar si ajuta la prevenirea infectiilor si la scaderea mucusului. Detalii

Circumstanţele sinuzitei

Sinuzita este cauzată de infecţiile cu un microorganism patogen (virus, bacterie sau ciuperci), care se dezvoltă într-un sinus şi cauzează blocarea intermitentă a ostiumului sinusurilor;

Majoritatea oamenilor nu transmit sinuzita; majoritatea medicilor sunt de acord că, cu excepţia cazurilor rare, sinuzitele nu sunt contagioase, dar provin în principal din viruşi şi bacterii, care, din întâmplare, contaminează o persoană care susţine proliferarea sinusurilor lor, din cauze minore şi, rareori, anomalii majore în ţesutul sinusurilor persoanei (de exemplu, umflarea, inflamaţia, producţia de mucus anormal şi, rareori, traumatism facial sau nazal);

Sinuzita este o inflamaţie a cavităţilor aeriene din cadrul pasajelor din nas. Sinuzita poate fi cauzată de infecţie, dar, de asemenea, poate fi cauzată de alergii şi iritaţii chimice sau particulare a sinusurilor;

Sinuzita poate fi clasificată în mai multe moduri, cum ar fi infecţie acută a sinusurilor, sinuzită subacută, infecţie cronică a sinusurilor, sinuzită infectată si sinuzită ne infecţioasă;

Simptomele infecţiei sinuzitei includ dureri de cap sinusoidale, sensibilitate facială, presiune sau durere la nivelul sinusurilor, febră, drenaj decolorat tulbure şi sentimentul de înfundare nazală, dureri în gât şi tuse;

Infecţiile bacteriene ale sinusurilor sunt suspectate atunci când durerea facială, precum secreţia nazală cu puroi şi simptome care persistă mai mult de o săptămână şi nu răspund la medicamentele nazale;

Sinuzita este, în general diagnosticată pe baza istoricului pacientului şi examenul fizic efectuat de un medic;

Sinuzita bacteriană este de obicei tratată cu antibiotice;

Tratamentul precoce al sinuzitei alergice poate preveni infecţiile bacteriene secundare ale sinusurilor;

Remediile naturiste pentru sinuzită includ medicamente OTC, cum ar fi decongestionantele şi mucoliticele. Irigarea nazală poate fi realizată cu un vas Neti sau kit de clătire (bideu nazal);

Infecţiile fungice rare ale sinusurilor (de exemplu, zygomycosis) constituie o urgenţă medicală;

Complicaţiile sinuzitei care se pot dezvolta sunt meningita, abcesul cerebral, osteomielita şi celulita orbitală;

Nu există vaccinuri fungice disponibile pentru prevenirea infecţiilor fungice ale sinusurilor.

Ce este un sinus?

Sinusul este un gol, o cavitate plină cu aer. În scopul prezentului articol, prin sinus se va face referire la aceste cavităţi, care se află în craniu şi sunt conectate la căile respiratorii nazale printr-o gaură îngustă în măduva osoasă (ostium). În mod normal, toate se deschid în căile respiratorii nazale printr-un ostium.

Oamenii au patru perechi de cavităţi fiecare dintre acestea menţionat ca:

1. Sinus frontal (în frunte),
2. Sinus maxilar (in spatele obrajilor),
3. Sinus etmoid (între ochi), şi
4. Sinus sfenoid (adânc în spatele etmoidelor).

Cele patru perechi ale sinusurilor sunt adesea descrise ca o unitate şi denumită „sinusuri paranazale”. Celulele mucoasei interioare a fiecărui sinus sunt celule mucus-secretoare, celule epiteliale şi unele celule care fac parte din sistemul imunitar (macrofage, limfocite şi eozinofile).

Funcţiile sinusurilor includ umidificarea şi încălzirea aerului inspirat, izolarea termică a structurilor din jur (ochi, nervi), creşterea rezonanţei vocii şi ca tampon împotriva traumatismelor faciale. Sinusurile reduc greutatea craniului.

Ce este o sinuzită?

O sinuzită apare atunci când un microorganism patogen (virus, bacterie sau o ciupercă) se dezvoltă într-un sinus şi cauzează blocarea intermitentă a ostiumului sinusurilor. Drenajul de mucus şi puroi apare de multe ori atunci când blocajul este eliberat. În general, drenajul, trece din pasajele nazale în gât sau în nări. Astfel de infecţii, pot provoca de asemenea, inflamatii (un aflux de celule ale sistemului imunitar şi umflarea ţesutului sinusurilor), din unul sau mai multe sinusuri. Acest lucru poate să blocheze deschiderile sinusurilor şi duce la disconfort.

Inflamarea cavităţilor aeriene din cadrul pasajelor din nas (sinusurilor paranazale), este menţionată ca sinuzită. Sinuzita poate fi cauzată de infecţie, dar poate fi, de asemenea, cauzată de alergii şi de iritare a sinusurilor.

Sinuzita este una dintre afecţiunile mai frecvente care pot dezola oamenii de-a lungul vieţii lor. Sinuzita apare frecvent atunci când polenul din mediu irită pasajele nazale, cum ar fi febra fânului. Sinuzita poate rezulta, de asemenea, din iritanţi, cum ar fi produsele chimice sau utilizarea şi / sau abuzul de medicamente (OTC), spray-uri nazale şi substanţe ilegale, care pot fi inhalat prin nas. Aproximativ 30 de milioane de persoane au „sinuzită”.

2011 este un an în care sinuzitele sunt abordate mult de presă, ca infecţii ale sinusurilor care au fost raportate în cifre mai mari la sportivii din baschet şi baseball. Sinuzitele au fost raportate a afecta capacitatea sportivilor de a evolua la performanţele lor de vârf. Un tânăr (18 ani) jucător profesionist de baseball a decedat de la o infecţie bacteriană a sinusurilor care s-a transmis la creier. De asemenea, aproximativ 15 victime traumatizate ale dezastrului tornadei May din Joplin, Missouri au dezvoltat infecţii fungice, care sunt rareori observate (unele dintre ele în sinusuri).

Care sunt cauzele sinuzitei?

Sinuzita poate fi cauzată de orice lucru care interferează cu fluxul de aer din sinusuri şi drenajul de mucus din acele sinusuri. Orificiile sinusurilor (ostea) pot fi blocate prin umflarea ţesutului mucoasei şi ţesutul adiacent pasajului nazal, de exemplu, prin răceli obişnuite, alergii şi iritanţi ai ţesuturilor, cum ar fi spray-urile nazale OTC, cocaina şi fumul de ţigară. Sinusurile pot fi blocate de asemenea, de tumori sau excrescenţe care sunt aproape de deschiderile sinusurilor.

Drenajul mucusului din sinusuri poate fi, de asemenea, afectat de îngroşarea secreţiilor mucoase, prin scăderea hidratării (conţinutul de apă) mucoasei produs de boală (fibroza chistică) şi lipsa de umiditate suficientă în aer.

Celulele epiteliale au fibre mici asemănătoare părului, numite cili, care se mişcă înainte şi înapoi pentru a ajuta la deplasarea mucusului din sinusuri. Aceşti cili mici pot fi deterioraţi de mulţi iritanţi, mai ales fum. Acest lucru îi poate împiedica să dreneze mucusul din sinusuri.

Mucusul stagnat oferă un mediu pentru bacterii, virusuri şi, în anumite condiţii (de exemplu, SIDA sau persoane imunoslăbite) ciuperca se dezvoltă în cavităţile sinusurilor. În plus, microbii înşişi pot iniţia şi exacerba blocajul sinusurilor. Sinusurile cel mai frecvent infectate sunt sinusurile maxilare şi etmoide.

Rar, imunoslăbirea sau victimele traumelor multiple din dezastre, cum ar fi tsunami, uragane, cutremure sau tornade pot respira în mediul ciupercilor din sol sau din apă.

În cele din urmă, în câteva zile până la peste o săptămână, ciupercile pot să se dezvolte şi să întrerupă alimentarea cu sânge către aproape orice tip de ţesut, în special din nas şi ochi.

Aceste infecţii, deşi rare, sunt grave şi pot fi mortale şi necesită îngrijire medicală şi chirurgicală imediată. Deşi infecţia fungică poate semăna cu sinuzita bacteriană obişnuită, iniţial aceasta este o boală numită zygomycosis sau mucormicoză.

Care sunt tipurile de sinuzită?

Sinuzita poate fi clasificată în mai multe moduri, în funcţie de intervalul de timp al problemei (acută, subacută sau cronică) şi tipul de inflamaţie (fie infecţioasă sau neinfecţioasă).

Sinuzita acută (denumită totodată sinuzita acută cauzată de infecţie), este de obicei definită ca fiind o durată mai mică de 30 zile;

Sinuzita subacută ca fiind mai mult de 1 lună, dar mai puţin de 3 luni;

Sinuzita cronică ca fiind mai mare de 3 luni.
Nu există un consens medical cu privire la perioadele de timp de mai sus.

Sinuzita infecţioasă, de obicei, este cauzată de infecţia necomplicată cu virus. Mai rar, dezvoltarea bacteriilor provoacă sinuzită şi foarte rar sinuzita produsă de fungi. Formele subacute şi cronice de sinuzită, de obicei, sunt rezultatul tratamentului incomplet al unei sinuzite acute;

Sinuzita ne infecţioasă este cauzată de iritanţi şi afecţiunile alergice şi urmează aceeaşi linie generală de timp ca şi pentru sinuzita infecţioasă acută, subacută şi cronică.


Care sunt semnele şi simptomele sinuzitelor?

Frecvent simptomele sinuzitei sunt durerile de cap, sensibilitatea facială, presiune sau durere şi febră. Cu toate acestea, 25 % dintre pacienţi pot avea febră asociată cu sinuzită acută.

Alte simptome frecvente includ:

·Drenaj nazal tulbure incolor;
· un sentiment de înfundare nazală;
· durere în gât; şi tuse.
Unii oameni observă o sensibilitate crescută sau dureri de cap atunci când se apleacă înainte, din cauza presiunii suplimentare plasată pe sinusuri.

Alţii pot avea dureri de dinţi sau urechi, oboseală sau respiraţie urât mirositoare. În sinuzita ne infecţioasă, alte simptome alergice asociate precum mâncărimea ochilor şi strănutul pot fi frecvente, dar pot include unele dintre simptomele enumerate mai sus, pentru sinuzita infecţioasă.

Drenajul nazal este de obicei limpede sau albicios-colorat, la persoanele cu sinuzită infecţios.
În cazul infecţiilor fungice fulminante rare, pot exista ulceraţii, cu margini ascuţite şi un mijloc de negru, necrotic în zona nazală. Unele infecţii fungice provoacă un exudat întunecat. Acest lucru necesită evaluarea medicală imediată.

Cum este diagnosticată sinuzita?

Sinuzita este cel mai adesea diagnosticată pe baza istoricului şi examinării efectuată de un medic. Deoarece analizele cu radiaţii X plane ale sinusurilor pot fi înşelătoare, iar procedurile cum ar fi CT şi RMN, care sunt mult mai sensibile în capacitatea lor de a diagnostica sinuzita, sunt atât de scumpe şi nu sunt disponibile în cele mai multe cabinete medicale, cele mai multe cazuri de sinuzită sunt iniţial diagnosticate şi tratate pe baza rezultatelor clinice privind examinarea.

Aceste constatări fizice pot include:

·înroşirea şi umflarea pasajelor nazale,
·purulenţă (cum ar fi puroi) drenaj din pasajele nazale (simptomul cel mai probabil pentru a diagnostica din punct de vedere clinic o sinuzită),
·sensibilitate la percuţie (lovire) peste sinusurile din regiunea obrajilor sau a frunţii; şi
·umflarea ochilor şi obrajilor.

Ocazional, secreţiile nazale sunt examinate pentru celulele secretate care pot ajuta la diferenţierea între sinuzita infecţioasă şi alergică. Sinuzita infecţioasă poate prezenta celule specializate ale infecţiei (celule polimorfonucleare), în timp ce sinuzita alergică poate prezenta celulele specializate ale alergiilor (eozinofile).

Medicii prescriu antibiotice dacă infecţia bacteriană este suspectată. Antibioticele nu sunt eficiente împotriva infecţiilor virale; mulţi medici tratează apoi simptomele.

Dacă sinuzita nu răspunde la tratamentul prescris iniţial, atunci pot fi efectuate mai mult în studii aprofundate, cum ar fi CT sau RMN. Ultrasunetele au fost folosite pentru a diagnostica sinuzita la femeile gravide, dar nu este la fel de precis ca CT sau RMN. Rinoscopia, o procedură de căutare direct în spatele foselor nazale cu un mic tub de fibră optică flexibilă, poate fi folosit pentru a privi direct la deschiderile sinusurilor (ostea) şi verifica pentru obstrucţionarea acestor deschideri fie prin umflare sau excrescenţe.

Uneori, este necesară efectuarea unei aspiraţii cu acul (punctie ac) a unui sinus pentru a preleva materiale infectate de cultură în scopul determinării tipului de agent patogen care reprezintă de fapt cauza sinuzitei.

Culturile din pasajele nazale sunt rareori utile în stabilirea tipului de bacterie sau ciupercă care provoacă o infecţie a sinusurilor, deoarece pasajele nazale sunt adesea colonizate de către bacterii ne infecţioase. Procedura de puncţie cu acul se face de obicei de către un otolaringolog atunci când tratamentele nu au reuşit să atenueze boala.

Procedura este incomodă şi necesită anestezie locală; unii pacienţi necesită anestezie generală. Sinusurile sunt aspirate, conţinutul trimis pentru cultură şi colorare, totodată, sinusurile pot fi spălate cu o soluţie salină. Aceasta este punct de vedere tehnic cea mai exactă metodă de a diagnostica sinuzita infecţioasă.

În plus, atât endoscopia rigidă cât şi cea flexibilă au fost folosite pentru a obţine material de diagnostic din sinusuri. Din păcate, aceste proceduri sunt, de asemenea, incomode şi trebuie să fie făcute de către un otolaringolog, care ar putea fi nevoit să sedeze pacientul. Unii cercetători sugerează că probele endoscopice sunt comparabile cu cele obţinute prin puncţie ac.

Infecţiile fungice sunt de obicei diagnosticate prin astfel de proceduri de biopsie şi îndepărtarea ţesuturilor de către un chirurg sau prin cultură fungică şi determinare microscopică de către un microbiolog sau patolog instruit pentru a identifica ciuperci.

Tratament Naturist Sindromul Colonului Iritabil

Categories:

Tratament Naturist Sindromul Colonului Iritabil

Produse naturale Calivita recomandate pentru Sindromul Colonului Iritabil:

 

Informaţii generale despre sindromul de colon iritabil

•  Sindromul de colon iritabil este o boală funcțională, adică o boală în care intestinul nu funcţionează în mod corespunzător.
•  Teoriile privind cauza sindromului de colon iritabil includ: stimuli anormali de la nervii senzoriali intestinali, procesarea anormală a stimulilor de la nervii senzoriali, precum și stimularea anormală a intestinelor de nervii motori.
•  Simptomele principale ale sindromului de colon iritabil sunt: constipaţie, diaree şi dureri abdominale. Simptomele secundare includ: tranzit intestinal anormal, formă anormală a scaunului, cantităţi mari de mucus în scaun și un sentiment subiectiv de distensie abdominală (balonare).
•  Sindromul de colon iritabil este diagnosticat în baza simptomelor tipice (criteriile Rome) și în absența altor boli intestinale și non-intestinale, care pot da naștere la simptome. Testarea de sindromul de colon iritabil este orientată în primul rând la excluderea prezenței altor boli intestinale și non-intestinale.
•  Tratamentul sindromului de colon iritabil constă, în principal, în medicamente care ajută la menţinerea sub control a constipației, a diareei şi a durerilor abdominale. Se pot folosi şi medicamente antidepresive şi tratamente psihologice. Nu este clar dacă modificările dietetice au un efect asupra simptomelor de sindrom de colon iritabil; în afară de creșterea aportului de fibre dietetice, care poate ameliora constipația.
•  Deși s-a emis ipoteza că sindromul de colon iritabil poate fi cauzat de bacteriile intestinale, în special prin creşterea exagerată a bacteriilor intestinale, există puține dovezi științifice care să susţină această ipoteză. Pe de altă parte, există un număr limitat de studii științifice riguroase, care să demonstreze că probioticele și antibioticele pot ameliora simptomele de sindrom de colon iritabil.
•  Progresele viitoare în tratarea sindromului de colon iritabil depind de o înțelegere mai clară a cauzei sale.

Ce este sindromul de colon iritabil?

Sindromul de colon iritabil este una dintre cele mai frecvente afecţiuni ale intestinului și afectează aproximativ 15% dintre oamenii din Statele Unite ale Americii. Termenul „colon iritabil” nu este unul deosebit de precis, deoarece el implică faptul că intestinul este iritat de stimulii normali, iar acest lucru poate, sau poate să nu fie adevărat. Termenii folosiţi pentru sindromul de colon iritabil (inclusiv colon spastic, colita spastică şi colita mucoasă) atestă dificultatea de a obține o descriere exactă a bolii.

Mai mult decât atât, fiecare dintre celelalte denumiri sunt la fel de problematice ca și termenul de sindromul de colon iritabil.
Sindromul de colon iritabil este cel mai bine descris ca fiind o boală funcțională. Conceptul de boală funcțională este deosebit de util atunci când se discută despre boli ale tractului gastrointestinal.

Conceptul se aplică organelor musculare ale tractului gastrointestinal, esofagului, stomacului, intestinului subţire, vezicii biliare şi colonului. Prin termenul „funcțional” se înţelege faptul că, fie mușchii organelor, fie nervii care controlează organele, nu funcţionează în mod normal și, ca urmare, nici organele nu funcționează în mod normal.

Nervii care controlează organele includ nu numai nervii care se află în mușchii organelor, dar şi nervii măduvei spinării și ai creierului, la care sunt conectaţi.

Unele boli gastrointestinale pot fi văzute şi diagnosticate cu ochiul liber, cum ar fi ulcerele la stomac. Astfel, ulcerele pot fi văzute la o intervenție chirurgicală, la o radiografie şi la o endoscopie. Alte boli nu pot fi văzute cu ochiul liber, dar pot fi văzute şi diagnosticate cu ajutorul unui microscop. De exem

plu, boala celiacă şi colita de colagen sunt diagnosticate prin examinarea microscopică a biopsiei intestinului subțire și a colonului. În schimb, bolile gastrointestinale funcţionale nu pot fi văzute cu ochiul liber sau cu microscopul. În unele cazuri, funcția anormală poate fi demonstrată prin teste, de exemplu: studii de golire gastrică sau studiul motilităţii antro-duodenale.

Cu toate acestea, aceste teste sunt adeseori complexe, nu sunt disponibile pe scară largă și nu pot detecta în mod fiabil anomaliile funcționale. În consecință, în mod implicit, bolile gastrointestinale funcționale sunt cele care implică funcția anormală a organelor gastrointestinale, în care anomaliile nu pot fi văzute în organele cu ochiul liber sau la microscop.
Ocazional, bolile care sunt considerate a fi funcționale se dovedesc a fi, în cele din urmă, asociate cu anomaliile care pot fi văzute. Apoi, boala se mută din categoria funcțională.
Un exemplu în acest sens este infecția stomacului cu Helicobacter pylori. Mulţi pacienţi cu simptome intestinale ușoare au fost diagnosticaţi cu funcţii anormale ale stomacului sau ale intestinelor, dar apoi s-a constatat că infecția stomacului era cauzată de Helicobacter pylori. Această infecţie poate fi diagnosticată prin observarea la microscop a acestei bacterii și a inflamației (gastrită) provocate.

În cazul în care pacienții sunt tratați cu antibiotice, Helicobacter pylori, gastrita şi simptomele dispar. Astfel, recunoașterea infecție cu Helicobacter pylori a scos bolile unor pacienţi din categoria funcțională.
Distincția dintre bolile funcționale și bolile non-funcționale poate, de fapt, să fie neclară. Astfel, chiar și bolile funcționale au anomalii biochimice sau moleculare care, în cele din urmă, vor putea fi măsurate.

De exemplu, se poate demonstra că bolile funcționale ale stomacului și ale intestinelor sunt, în cele din urmă, cauzate de nivelurile reduse de substanțe chimice normale din organele gastrointestinale, din măduva spinării sau din creier. În cazul acesta, o boală care s-a demonstrat că e cauzată de un nivel redus de substanțe chimice, ar trebui să fie considerată în continuare o boală funcțională? Noi nu prea credem. În această situație teoretică, nu putem vedea anomalia cu ochiul liber sau la microscop, dar o putem măsura. Dacă putem măsura o anomalie asociată sau cauzală, boala nu ar mai trebui să fie considerată funcțională.

În ciuda deficiențelor termenului „funcțional”, conceptul de anomalie funcțională este util pentru abordarea multora dintre simptomele provenite din organele musculare ale tractului gastrointestinal. Acest concept se aplică în special la acele simptome pentru care nu există anomalii asociate şi care pot fi observate cu ochiul liber sau la microscop.
În timp ce sindromul de colon iritabil este o boală funcțională majoră, este important să menționăm o a doua boală funcțională majoră, numită dispepsie sau dispepsie funcţională.

Se crede că simptomele dispepsiei provin de la tractul gastrointestinal superior, esofag, stomac și duoden (prima parte a intestinului subţire). Simptomele includ disconfort la nivelul abdomenului, balonare (sensul subiectiv de plenitudine abdominală, fără distensie obiectivă) sau distensie obiectivă (umflare sau mărire). Aceste simptome pot sau pot fi să nu fie cauzate de mâncare.

Puteţi experimenta greață cu sau fără vărsături și sațietate precoce (un sentiment de plenitudine după ce mâncaţi doar o cantitate mică de alimente).
Studiul de tulburări funcţionale ale tractului gastrointestinal este, de multe ori, clasificat de către organul implicat.

Astfel, există tulburări funcționale ale esofagului, ale stomacului, ale intestinului subțire, ale colonului şi ale vezicii biliare. Cercetarea cu privire la tulburările funcționale se concentrează mai mult pe esofag şi stomac (cum ar fi dispepsia), probabil pentru că aceste organe sunt cel mai ușor de abordat și studiat.

Cercetarea asupra tulburărilor funcționale care afectează intestinul subțire și colonul (de exemplu, sindromul de colon iritabil) este mult mai dificilă de efectuat și există mai puţine acorduri între studiile de cercetare. Aceasta, probabil, este o reflectare a complexității activităților intestinului subțire și a colonului și a dificultăţii studierii acestor activități. Bolile funcționale ale vezicii biliare, cum ar fi cele ale intestinului subțire și ale colonului, sunt, de asemenea, mult mai dificil de a studia.

Recent, experții în domeniul tulburărilor funcționale gastrointestinale s-au întâlnit pentru a începe organizarea unei abordări a tulburărilor funcționale, în special prin stabilirea de definiții pentru diverse boli funcționale (criteriile Rome I, II şi III). Definiția pentru sindrom de colon iritabil a fost redusă foarte mult; după cum veţi afla mai jos în acest articol.

Produse naturale Calivita recomandate pentru Sindromul Colonului Iritabil:

Care sunt cauzele sindromului de colon iritabil?

Așa cum s-a descris anterior, se crede că sindromul de colon iritabil este cauzat de funcţionarea anormală (disfuncție) a mușchilor organelor tractului gastrointestinal sau a nervilor care controlează organele. Cu toate acestea, controlul nervos al tractului gastrointestinal este complex.

Un sistem de nervi este prezent de-a lungul tractului gastrointestinal, de la esofag la anus, în pereții musculari ai organelor. Aceşti nervi comunică cu alţi nervi care călătoresc către și de la măduva spinării. Nervii din cadrul măduvei spinării, la rândul lor, călătoresc spre și de la creier. (Ca un sistem de organe, tractul gastrointestinal este depășit doar de măduva spinării și creier în numărul de nervi pe care îi conține.)

Astfel, funcția anormală a sistemului nervos în sindromul de colon iritabil poate să apară într-un organ musculos gastrointestinal, în măduva spinării sau în creier.

Sistemul nervos care controlează organele gastrointestinale, și multe alte organe, conţine atât nervi senzoriali, cât şi nervi motorii. Nervii senzoriali simt încontinuu ceea ce se întâmplă în interiorul organului și transmit aceste informaţii în nervii din peretele organelor. De acolo, informația este transmisă la măduva spinării și la creier. Informația este primită și procesată în peretele organelor, al măduvei spinării sau al creierului.

Apoi, în funcţie de aceste informații senzoriale și de modul în care sunt procesate informaţiile, se trimit comenzi (răspunsuri) la organ prin nervii motori. Două dintre cele mai frecvente răspunsuri motorii din intestin sunt contracția sau relaxarea musculară a organelor și secreția de lichid și/sau mucus în organe.

După cum s-a menționat deja, funcția anormală a nervilor organelor gastrointestinale, cel puțin teoretic, poate să apară în organe, în măduva spinării sau în creier. În plus, pot apărea anomalii în nervii senzoriali, în nervii motorii sau în centrele de procesare din intestin, în măduva spinării sau în creier.

Unii cercetători susțin că o cauză a bolilor funcționale poate fi o anomalie a funcției nervilor senzoriali. De exemplu, activităţile normale, cum ar fi extinderea intestinului subțire din cauza alimentelor, poate determina transmiterea de semnale senzoriale anormale, care sunt trimise la creier și măduva spinării, unde sunt percepute ca durere.

Alţi cercetători susţin că o cauză a bolilor funcționale poate fi o anomalie a funcției nervilor motorii. De exemplu, comenzile anormale ale nervilor motori pot produce un spasm (contracţie) muscular dureros. Totuși, alții susțin că centrele de prelucrare  care funcționează anormal sunt responsabile pentru bolile funcționale, deoarece ele interpretează greșit senzațiile normale sau trimit comenzi anormale la organe. De fapt, unele boli funcționale pot fi cauzate de disfuncții senzoriale, de disfuncții motorii sau de disfuncţii senzoriale şi motorii.

Un domeniu care a primit multă atenție științifică este rolul potențial al gazelor produse de bacteriile intestinale, la pacienţii cu sindrom de colon iritabil. Studiile au demonstrat că unii pacienți cu sindrom de colon iritabil produc cantităţi mai mari de gaze decât persoanele fără sindrom de colon iritabil, iar gazele pot fi păstrate mai mult timp în intestinul subțire.

La pacienții cu sindrom de colon iritabil, dimensiunea abdominală creşte în timpul zilei, atingând un nivel maxim seara, și revenind la valoarea inițială dimineața următoare. La persoanele fără sindrom de colon iritabil nu există nicio creștere a mărimii abdominale în timpul zilei.

Există multe controverse cu privire la rolul pe care digestia săraca și/sau absorbția de zaharuri dietetice îl joacă în agravarea simptomele sindromului de colon iritabil. Digestia slabă de lactoză (zahărul din lapte) este foarte comună, la fel ca absorbția slabă a fructozei, un îndulcitor găsit în multe alimente procesate.

Digestia sau absorbția slabă a acestor zaharuri ar putea agrava simptomele sindromului de colon iritabil, deoarece zaharurile neabsorbite cauzează, de multe ori, o producţie mai mare de gaze.

Deși aceste anomalii în producția și transportul de gaze pot provoca câteva dintre simptomele sindromului de colon iritabil, sunt necesare mai multe cercetări înainte ca rolul gazelor intestinale şi al sindromului de colon iritabil să fie clar.

Grăsimile alimentare consumate de persoanele sănătoase determină mâncarea şi gazul să se mişte mai lent prin stomac şi prin intestinul subţire. Unii pacienți cu sindrom de colon iritabil pot reacţiona la grăsimile alimentare într-o manieră exagerată, cu încetinire şi mai mare. Astfel, grăsimile alimentare ar putea – și probabil o fac – agrava simptomele sindromului de colon iritabil.

Care sunt simptomele sindromului de colon iritabil?

Scopul principal al tractului gastrointestinal este de a digera (descompune) şi de a absorbi (a lua în fluxul sanguin) alimentele. Pentru a îndeplini acest scop, produsele alimentare trebuie să fie mărunţite, amestecate și transportate prin intestine, unde sunt digerate și absorbite. În plus, bucăţile nedigerate și neabsorbite trebuie să fie eliminate din organism.
Când este prezentă o boală funcțională a tractului gastrointestinal, funcţiile de mărunţite, amestecare, digestie și absorbție sunt perturbate doar într-o mică măsură.

Aceste funcții sunt menținute probabil din cauza unei „supra-capacităţi încorporate” a tractului gastrointestinal de a efectua aceste funcții. Funcția cea mai frecvent afectată de aceste boli este transportul. În stomac și în intestinul subțire, simptomele de transport încetinit sunt: greață, vărsături, balonare abdominală (senzaţie de plenitudine abdominală) și distensie abdominală (extindere). Simptomul de transport rapid este, de obicei, diareea. Interpretarea simptomelor, cu toate acestea, poate fi mai complicată decât atât.

De exemplu, să presupunem că o persoană are o golire anormal de rapidă a stomacului. Detectarea acestei goliri rapide de către nervii intestinali senzoriali declanşează, în mod normal, un răspuns al nervului motor pentru a încetini golirea stomacului și transportul prin intestinul subţire. Astfel, golirea rapidă a stomacului poate da naștere la simptome de transport încetinit.
În colon, transportul anormal de încet sau rapid rezultă în constipație sau diaree. În plus, pot exista cantități crescute de mucus care acoperă scaunul sau un sentiment de eliminare incompletă după un tranzit intestinal.

Așa cum s-a discutat anterior, senzaţiile normale pot fi procesate și percepute în mod anormal. O astfel de anomalie ar putea duce la balonare şi dureri abdominale. Senzațiile din organele gastrointestinale care sunt procesate în mod anormal pot duce la răspunsuri motorice care vor cauza simptome de transport lent sau rapid.

Transportul lent al alimentelor prin intestinul subţire poate fi complicat de o suprainfecţie bacteriană. În suprainfecţia bacteriană, bacteriile care produc gaze (care sunt, în mod normal, limitate la colon) se deplasează în sus, înspre intestinul subţire. Acolo, bacteriile sunt expuse la cantităţi mai mari de alimente nedigerate decât în ​​colon, pe care le transformă în gaz. Această formare de gaze poate agrava balonarea şi/sau distensia abdominală și rezultă în cantități crescute de flatulenţe și diaree.

Tractul gastrointestinal are doar câteva modalități de a răspunde la boli. De aceea, de multe ori, simptomele sunt similare, indiferent dacă bolile sunt funcționale sau non-funcționale.

Astfel, simptomele bolilor gastrointestinale, atât funcționale, cât și non-funcţionale, sunt: greață, vărsături, balonare, distensie abdominală, diaree, constipație și durere.

Din acest motiv, atunci când o boală funcțională este considerată ca fiind cauza simptomelor, este important să se excludă prezența unor boli non-funcţionale. De fapt, excluderea bolilor non-funcționale, de obicei, este mult mai importantă în evaluarea pacienţilor care sunt suspectaţi că au boli funcționale.

Asta deoarece, în mare parte, testele pentru diagnosticarea bolilor funcționale sunt complexe, nu sunt ușor disponibile și de multe ori nu sunt de încredere. În schimb, testele pentru diagnosticarea bolilor non-funcţionale sunt disponibile pe scară largă și sensibile (se pot diagnostica majoritatea afecţiunilor).

Care sunt complicaţiile sindromului de colon iritabil?

Complicațiile bolilor funcţionale ale tractului gastrointestinal sunt relativ limitate. Deoarece simptomele sunt adesea provocate de consumul de alimente, pacienții care îşi modifică dieta și îşi reduc aportul de calorii pot pierde în greutate. Din fericire, pierderea în greutate este neobișnuită în bolile funcționale și ar trebui să sugereze prezența unei boli non-funcţionale. Simptomele care trezesc pacienţii din somn sunt, de asemenea, mai susceptibile de a fi cauzate de boli non-funcționale decât de boli funcționale.
Cel mai frecvent, bolile funcționale interferă cu confortul pacienților, precum și cu activitățile lor de zi cu zi.

De exemplu, pacienții care suferă de diaree de dimineaţă nu-şi pot părăsi casa până când nu se oprește diareea. Dacă diareea este constantă, oamenii pot merge doar în locurile în care știu că există o toaletă disponibilă. Pacienții care dezvoltă dureri după ce mănâncă sar peste masa de prânz. Foarte frecvent, pacienții asociază simptomele cu anumite alimente, cum ar fi laptele, grăsimile, legumele etc. Indiferent dacă astfel de asociații sunt sau nu reale, acești pacienți îşi vor restricționa dieta.

Laptele este alimentul care este cel mai frecvent eliminat, de multe ori în mod inutil și în detrimentul unui aportul adecvat de calciu. Interferența cu activitățile de zi cu zi poate, de asemenea, să cauzeze probleme în relaţiile interpersonale, în special cu soția/soţul. Cu toate acestea, cei mai mulţi pacienţi cu boli funcționale trăiesc cu simptomele lor și merg doar rareori la medic pentru a primi un diagnostic şi un tratament.

Produse naturale Calivita recomandate pentru Sindromul Colonului Iritabil:

Cum este diagnosticat sindromul de colon iritabil?

Criteriile Rome
Simptomele sindromului de colon iritabil sunt variate şi inconsistente în rândul pacienţilor. Mai mult decât atât, nu există teste caracteristice care pot fi folosite pentru a diagnostica sindromul de colon iritabil.

Toate aceste lucruri îngreunează definirea sindromului de colon iritabil şi identificarea pacienților, în special pentru studiile de cercetare.

În 1992, un grup de investigatori internaționali ai bolilor gastrointestinale s-au întâlnit la Roma și au dezvoltat un set de criterii care urma să fie folosit pentru diagnosticarea sindromului de colon iritabil. Criteriile au fost modificate în 1999 și, din nou, în 2006. Aceste trei seturi de criterii sunt cunoscute ca Rome I, II şi III.

Criteriul cel mai recente, criteriul Rome III, spune că pentru a putea diagnosticata o persoană cu sindrom de colon iritabil, un pacient ar trebui să aibă disconfort abdominal sau disconfort (nu descris ca durere) cel puțin o dată pe săptămâna, timp de cel puțin două luni. Disconfortul ar trebui să fie asociat cu două din următoarele trei caracteristici:
•  Uşurare odată cu eliminarea scaunului
•  Debut asociat cu o schimbare în frecvența tranzitului intestinal
•  Debut asociat cu o schimbare a scaunului în formă (aspect)

Nu trebuie să existe nicio dovadă a unei cauze inflamatorii, anatomice (obstructive), metabolice, sau neoplazice (tumorală) a simptomelor.
Simptomele de dispepsie (definită de criteriul Rome III ca disconfort sau dureri abdominale în partea superioară a abdomenului), distensie abdominală și flatus crescut (gaze sau flatulență) nu se încadrează în această definiție.

Cu toate acestea, mulţi pacienţi au aceste simptome, împreună cu simptome de sindrom de colon iritabil. Nu este clar dacă acești pacienți au o singură problemă (sindromul de colon iritabil) sau mai mult de o problemă.

Excluderea bolilor gastrointestinale non-functionale

După cum s-a menționat anterior, excluderea bolilor gastrointestinale non-functionale la pacienţii care sunt suspectaţi că au sindrom de colon iritabil este o preocupare importantă. Există multe teste concepute pentru a exclude bolile non-funcţionale.Cu toate acestea, problema primară este de a decide care teste ar trebui efectuate.

Testele sunt selectate în funcţie de individ, deoarece fiecare caz este diferit. Cu toate acestea, există unele teste de bază care sunt adesea efectuate pentru a exclude bolile gastrointestinale non-funcţionale. Aceste teste identifică bolile anatomice (structurale) și histologice (microscopice) din intestine.
•  Ca întotdeauna, un istoric detaliat de la pacient şi o examinare fiziologică va sugera cauza simptomelor, în cele mai multe cazuri.
•  Analizele sangvine de rutină sunt efectuate pentru a cerceta existenţa unei boli nebănuite.
•  De asemenea, şi examinarea scaunului este o parte a evaluării, deoarece aceasta poate dezvălui o infecţie, un semn de inflamație sau de sânge și poate determina efectuarea unor teste suplimentare pentru diagnosticare. Testarea scaunului (antigen/anticorp) pentru Giardia lamblia este efectuată deoarece această infectare parazitică este comună și poate fi acută sau cronică.
•  Unii medici fac teste de sânge pentru boala celiacă, dar valoarea acestor teste este neclară. Mai mult decât atât, dacă este planificat un EGD, biopsia (prelevarea de mostre de ţesut) duodenului va determina, de obicei, diagnosticul de boală celiacă.
•  Atât radiografia, cât şi endoscopia, pot identifica bolile anatomice. Cu toate acestea, doar endoscopia poate diagnostica bolile histologice, deoarece se poate lua o biopsie în timpul procedurii.

Testele cu raze X includ:
– esofagul și un studiu de înghiţire cu video-fluoroscopic pentru a examina esofagul
– seriile gastrointestinale superioare pentru a examina stomacul și duodenul
– seriile intestinului subţire pentru a examina intestinul subţire
– clismă cu bariu pentru a examina ileonul terminal şi colonul.
Testele endoscopice includ:
•  endoscopie digestivă superioară (esophago-gastro-duodenoscopie, sau EGD), pentru a examina esofagul, stomacul şi duodenul
•  Colonoscopie pentru a examina ileonul terminal şi colonul
•  Şi endoscopia este disponibilă pentru a examina intestinul subţire, dar acest tip de endoscopie este complex, nu este disponibil pe scară largă și are o valoarea nedovedită în cazurile de sindrom de colon iritabil.

Pentru examinarea intestinului subţire există şi o capsulă care conține o cameră mică, care poate fi înghițită (capsulă endoscopică). Pe măsură ce capsula circula prin intestine, aceasta trimite poze cu interiorul intestinelor la un recorder extern pentru a fi revizuite mai târziu. Cu toate acestea, capsula nu este disponibilă pe scară largă și valoarea sa pentru sindromul de colon iritabil încă nu a fost dovedită.

Radiografiile sunt mai ușor de efectuat și sunt mai puțin costisitoare decât endoscopia. Cu toate acestea, competențele necesare pentru a efectua o radiografie sunt din ce în ce mai rare printre radiologi, deoarece aceştia le fac mai rar. Prin urmare, de multe ori, calitatea radiografiilor nu este la fel de bună cum era înainte. După cum s-a menționat mai sus, endoscopia are un avantaj față de radiografie deoarece, în momentul endoscopiei, se pot lua biopsii pentru a diagnostica sau pentru a exclude bolile histologice; ceva ce nu se poate face cu o radiografie.

Produse naturale Calivita recomandate pentru Sindromul Colonului Iritabil:

Excluderea bolilor non-intestinale
Pacienților care sunt suspectaţi că au sindrom de colon iritabil li se fac, de multe ori, o ultrasonografie abdominală (US), o tomografie computerizată (CT sau tomografie) sau o imagistică prin rezonanţă magnetică (RMN). Aceste teste sunt folosite în principal pentru a diagnostica bolile non-intestinale. (Deși aceste teste pot diagnostica şi bolile intestinale, valoarea lor în acest scop este limitată. După cum este descris mai sus, radiografia şi endoscopia sunt cele mai bune teste.)

De asemenea, este important să realizăm că US, CT şi RMN sunt teste puternice și vor descoperi anomaliile care nu au legătură cu sindromul de colon iritabil. Exemplul cel mai comun este descoperirea calculilor biliari, care, de fapt, nu cauzează niciun simptom de cele mai multe ori.

Această descoperire poate provoca o problemă dacă calculii biliari sunt presupuşi a fi sursa simptomelor sindromului de colon iritabil. Problema este că îndepărtarea chirurgicală a vezicii biliare, împreună cu calculii biliari (colecistectomie), nu va asigura încetarea simptomelor sindromului de colon iritabil. (Colecistectomia diminuează doar simptomele caracteristice provocate de calculii biliari.) Testele pentru excluderea bolilor non-intestinale pot fi adecvate în anumite situații, dar cu siguranță nu la majoritatea pacienţilor.

Evaluarea transportului intestinal
Dacă se suspectează o funcție anormală a mușchilor intestinului subţire, se fac teste pentru a evalua transportul alimentelor în interiorul intestinului subţire sau al colonului (mici studii intestinale și de tranzit intestinal). Aceste studii sunt realizate fie cu compuși radioactivi, fie markeri care pot fi văzuţi în radiografia abdomenului. De asemenea, este posibil să se introducă catetere în stomac şi în intestinul subţire sau în colon pentru a determina dacă muşchii acestor organe funcţionează în mod corespunzător (studii pentru motilitatea antro-duodenală și a colonului). În cele din urmă, constipația cauzată de problemele de funcționare ale mușchilor anali poate fi diagnosticată prin studii de motilitate ano-rectală.

Afecţiune psihiatrică

Posibilitatea existenţei unei boli psihiatrice (psihosomatică) apare adesea la pacienţii cu sindrom de colon iritabil, deoarece simptomele sunt adesea subiective și nu pot fi identificate anormalităţile obiective. Bolile psihice pot complica sindromul de colon iritabil, dar nu este clar dacă sindromul de colon iritabil este cauzat de o boală psihiatrică. Dacă există posibilitatea de a suferi de o afecțiune psihică, este necesară o evaluare psihiatrică.

Produse naturale Calivita recomandate pentru Sindromul Colonului Iritabil:

Tratament Naturist Sindromul Tunelului Carpian

Categories:

Tratament Naturist Sindromul Tunelului Carpian

Sindromul Tunelului Carpian (STC) este o afecţiune cauzată de un nerv prins în încheietura mâinii. Afecţiunea provoacă durere şi amorţeală în degetele arătător şi mijlociu şi slăbiciunea degetului mare.

Denumirea de tunel carpian provine de la cele opt oase din încheietura mâinii, numite carpiene, care formează un „tunel”, prin care se extinde nervul care duce la mână.

 

Semnele şi Simptomele Tunelului Carpian

Semnele şi simptomele sindromului tunelului carpian includ:

Furnicături dureroase pe timp de noapte în una sau ambele mâini, provocând frecvent tulburări de somn;
Senzaţie de inutilitate în degete;
Senzaţia că degetele sunt umflate, chiar dacă umflarea este slabă sau nu poate fi observată deloc;
Furnicături pe timp de zi în mâini, urmate de o capacitate scăzută de a strânge lucruri;
Pierderea forţei în muşchii de la baza degetului mare, în apropierea palmei;
Durere pornind de la baza braţului în jos tot mai departe de umăr.

Care este cauza Sindromului Tunelului Carpian?

Tunelul carpian este plin cu tendoane (fascicule de fibre de colagen, care leagă muşchiul de os), care controlează mişcarea degetelor. Aceste activităţi necesită mişcări repetitive şi categorice din încheietura mâinii si pot produce umflături în jurul tendoanelor, rezultând în suprimarea nervului şi producerea Sindromului Tunelului Carpian.


Factori de risc pentru Sindromul Tunelului Carpian

Persoanele care lucrează cu unelte de mană mici în industria prelucrătoare şi cele care folosesc o tastatură de calculator în mod regulat sunt cele mai expuse riscului.
Femeile au 2 – 5 ori mai multe şanse decât bărbaţii de a dezvolta sindromul tunelului carpian. Cel mai frecvent apare la persoanele cu vârsta 30 – 60 ani. STC este asociat cu afecţiuni precum boala Lyme, hipotiroidism, rubeolă, sarcină, obezitate şi menopauză. Consumul ridicat de cofeină, tutun sau alcool sunt factori de risc care contribuie la dezvoltarea afecţiunii.

Diagnosticarea Sindromului Tunelului Carpian

Dacă aveţi simptome ale sindromului tunelului carpian, ar trebui să mergeţi la medic.
Furnizorul de îngrijire a sănătăţii va efectua un examen fizic şi unele teste simple pentru a determina dacă există o pierdere a senzaţiei sau o slăbiciune în degetul mare sau degete. Furnizorul de îngrijire a sănătăţii poate efectua, de asemenea, proceduri de diagnosticare mai sofisticate, de la studiul conductivităţii nervului la electromiografie (EMG). Razele X sau imagistica prin rezonanţă magnetică (IRM) pot fi folosite pentru a descoperi cauza şi natura afecţiunii.

Tratament Naturist Sindromul Tunelului Carpian:

Produse Administrare Efecte
3 capsule pe zi
3 steluteCreste oxigenarea tesuturilor. Detalii
1- 2 capsule pe zi
3 steluteSuplimenteaza colina si inositolul pentru functionarea nervului. Detalii
1 capsule pe zi
3 steluteVitaminele B sunt esentiale pentru functia nervului. Detalii
Mega Zinc
1 capsule pe zi
2 SteluteGrabeste vindecarea. Intareste sistemul imunitar. Detalii
Vitamina C
1 capsule pe zi
Importanta pentru vindecare. Puternic antioxidant. Ajuta la reducerea inflamatiei. Detalii
qProtect
1-3 capsule pe zi
Ginkgo biloba este benefic pentru accelerarea circulatiei si imbunatateste functionarea sistemului nervos. Detalii

Tratament naturist Sindromul premenstrual

Categories: Tags:

Utilizarea preparatelor naturale CaliVita ca tratament pentru sindrom premenstrual

Menstruatia este o pierdere lunara (lat. menstrus = luna) de sange uterin, ce survine la fiecare 28 de zile, pe o durata de 3 zile. Tulburarile menstruatiei sunt: depasirea duratei peste 7 zile (menoragie); menstruatie insotita de dureri (dismenoree); menstruatie neregulata (apare la intervale mai mici sau mai mari de timp); absenta menstruatiei (amenoree). Mai trebuie spus ca menstruatia inceteaza pe parcursul sarcinii.

Sindromul premenstrual (PMS) este denumirea data unei suite de simptome fizice, emotionale si psihologice experimentate de multe dintre adolescente si femeile adulte cu 10-15 zile inainte de declansarea sangerarii menstruale. Cel putin 150 de simptome au fost legate de aceasta perioada a ciclului menstrual.

Simptomele sindromului premenstrual sunt:

De oridin afectiv:

– iritabilitate
– furie
– depresie
– ostilitate

De ordin somatic:

– balonari
– mastalgii (dureri la nivelul sanilor)
– modificari ale apetitului (inapatenta sau apetit excesiv)
– bufeuri de caldura
– insomnii
– cefalee (dureri de cap)
– fatigabilitate (oboseala excesiva)

De ordin cognitiv:

– confuzie
– dificultati de concentrare

De ordin comportamental:

– inchidere in sine
– certuri frecvente
– discutarea in contradictoriu

Cauzele sindromului premenstrual

Nu s-a reusit sa se indice o cauza unica pentru aceste fenomene, dar s-au stabilit cei mai importanti factori. S-a demonstrat astfel ca este vorba de un deficit de serotonina (o substanta prezenta in creier – neurotransmitator). Aceasta are nivele mai mici la persoanele care acuza PMS, iar produsele medicamentoase sau naturale care cresc nivelul serotoninei au efecte benefice (acestea actionand ca inhibitori de recaptare a serotoninei). Un dezechilibru al calciului si magneziului este de asemenea implicat in etiologia sindromului. Femeile afectate au un raspuns anormal la schimbarile hormonale normale pentru aceasta faza a ciclului.

Alte ipoteze privind endorfinele sau nivelul scazut de prolactina (hormon) sunt in studiu. Stilul de viata si alimentatia, factorii de mediu, tipul psihologic si educatia influenteaza cert tipul si intensitatea acuzelor.

Produsele Calivita recomandate pentru tratarea sindromului premenstrual:

Tratament naturist Silicoza

Categories:

Utilizarea preparatelor naturale CaliVita pentru tratamentul silicozei

Silicoza  este o pneumo-conioza foarte grava, a carui cauza este inhalarea de pulberi cu bioxid de siliciu. Acestea sunt toxice, determinând scleroza plamanilor. Boala o fac cei care lucreaza in mediu cu praf (in special minerii). Scleroza pulmonara duce la insuficienta cardiaca.

Atentie la fumatori, deoarece plamanul devine foarte sensibil dupa eliminarea siliciului. De asemenea, praful de siliciu (la mineri) este favorizant pentru producerea tuberculozei plamanilor. Combinatia dintre silicoza si tuberculoza da silicotuberculoza – foarte rezistenta la tratament.

Produsele Calivita recomandate pentru tratamentul silicozei :

  • Oxy Max (60 ml )
  • Omega 3 (100 capsule )
  • Antioxidanti (Alegeti rubrica antioxidanti din cadrul produselor)

Tratament Naturist Sifilis

Categories:

Tratament Naturist Sifilis

Produsele Calivita recomandate in tratamentul Sifilisului:

Circumstanţele sifilisului la femei

·         Sifilisul este o infecţie bacteriană, care se transmite prin contact sexual;
·         Prezervativele nu împiedică neapărat bolile cu transmitere sexuală;
·         Numele ştiinţific pentru organismul sifilis este Treponema pallidum;
·         Sifilisul precoce provoacă un ulcer (şancru) bucal sau genital; Aceasta este simptomul distinctiv al primului stadiu;
·         Stadiile ulterioare de sifilis pot provoca pierderea părului, dureri de cap, dureri în gât şi erupţii cutanate. În cele din urmă, sifilisul poate duce la leziuni ale inimii şi creierului;
·         Testele standard de sânge pentru sifilis sunt numite teste pentru Cercetarea de Laborator a Bolilor Venerice (VDRL) şi teste cu Reactiv Plasminogen Rapid (RPR). Acestea detectează răspunsul la infecţie;
·         Orice test VDRL sau RPR pozitiv trebuie să fie confirmat printr-un test specific pentru organismul care provoacă sifilisul, cum ar fi testul de microhemoaglutinare pentru T. pallidum (MAI-TP) şi testul anticorpului treponemal fluorescent absorbit (FTA-ABS). Sifilisul se tratează cu antibiotice;
·         Femeile care sunt infectate în timpul sarcinii pot transmite infecţia la făt, prin placentă.

Care sunt bolile cu transmitere sexuala (BTS)?

Bolile cu transmitere sexuală (BTS) sunt infecţii care pot fi transmise de la o persoană la alta prin orice tip de contact sexual. BTS sunt uneori menţionate ca infecţiile cu transmitere sexuală (ITS), deoarece acestea implică transmiterea unui organism boli cauzatoare de la o persoana la alta în timpul actului sexual.

Este important să realizăm că contactul sexual include mai mult decât actul sexual (vaginal şi anal). Contactul sexual include sărut, contactul oral-genital, precum şi utilizarea de „jucării sexuale ” cum ar fi vibratoare. Bolile cu transmitere sexuală, există probabil de mii de ani, dar cel mai periculos dintre aceste afecţiuni, sindromul imunodeficienţei dobândite (SIDA), a fost recunoscută încă din 1984.

Multe BTS sunt tratabile, dar tratamentele eficiente lipsesc pentru altele, cum ar fi HIV, HPV, hepatita B şi C. Chiar şi gonoreea, o dată cu uşurinţă vindecată, a devenit rezistentă la multe dintre antibioticele tradiţionale mai vechi.

 

Multe boli cu transmitere sexuală pot fi prezente în, şi răspândit prin, oameni care nu au nici un simptom şi nu au fost încă diagnosticaţi cu o BTS. De aceea, sensibilizarea şi educarea publicului cu privire la aceste infecţii, precum şi metodele de prevenire a acestora este importantă.

Într-adevăr, nu există sex „sigur”. Singura modalitate cu adevărat eficientă de a preveni bolile cu transmitere sexuală este abstinenţa. Sexul în contextul unei relaţii monogame, în care niciuna dintre părţi nu este infectată cu o BTS, de asemenea, este considerat „sigur”. Cei mai mulţi oameni cred că sărutul este o activitate în condiţii de siguranţă. Din păcate, sifilisul, herpesul şi alte infecţii pot fi contactate prin acest act relativ simplu şi aparent inofensiv. Toate celelalte forme de contact sexual prezintă un anumit risc. Prezervativele sunt de obicei gândite pentru a proteja împotriva bolilor cu transmitere sexuală.

Prezervativele sunt utile în scăderea răspândirii anumitor infecţii, cum ar fi Chlamydia şi gonoreea, cu toate acestea, ele nu protejează în totalitate împotriva altor infecţii, cum ar fi herpesul genital, negii genitali, sifilisul şi SIDA. Prevenirea răspândirii bolilor cu transmitere sexuală depinde de consilierea persoanelor cu risc şi diagnosticarea precoce şi tratamentul infecţiilor.

Produsele Calivita recomandate in tratamentul Sifilisului:

Ce este sifilisul?

Sifilisul este o BTS, care există de secole. Aceasta este cauzată de un organism bacterian microscopic numit spirochet. Numele ştiinţific pentru organisml este Treponema pallidum. Spirochetul este un organism asemănător viermelui, în formă de spirală care, observat la microscop, prezintă o şerpuire energică. Acesta infectează persoana prin pătrunderea în regiunile acoperite de mucoasă umedă ale gurii sau organelor genitale. Spirochetul produce un ulcer clasic, nedureros cunoscut ca un şancru.

Care sunt simptomele sifilisului?

Există trei etape ale sifilisului, pe lângă un stadiu inactiv (latent). Formarea unui ulcer (şancru) este primul stadiu. Şancrul se dezvoltă în orice moment între 10 – 90 zile după infectare, cu un timp mediu de 21 de zile de la infectare până la primele simptome ale dezvoltării. Sifilisul este foarte contagios atunci când ulcerul este prezent.

Infecţia poate fi transmisă de la contactul cu ulcerul care este plin cu spirocheţi. Dacă ulcerul este în afara vaginului sau pe scrotul bărbatului, prezervativul nu poate împiedica transmiterea infecţiei prin contact. În mod similar, în cazul în care ulcerul este în gură, persoana infectată poate transmite boala doar prin sărut. Ulcerul poate dispare fără tratament după trei până la şase săptămâni, dar boala poate sa reapară luni mai târziu, ca sifilis secundar, dacă stadiul primar nu este tratat.

La cele mai multe femei, o infecţie precoce se rezolvă de la sine, chiar şi fără tratament. Cu toate acestea, 25 % vor trece la etapa a doua a infecţiei numită sifilis „secundar”, care se dezvoltă săptămâni sau luni după primul stadiu şi durează de la patru la şase săptămâni. Sifilisul secundar este un stadiu sistemic al bolii, ceea ce înseamnă că acesta poate implica diverse organe sistemice ale corpului.

În această etapă, pacienţii pot experimenta simptome iniţial diferite, dar cel mai frecvent se dezvoltă o erupţie pe piele, de obicei apar pe palmele de la mâini sau pe tălpi, care nu dau mâncărimi. Uneori, erupţia pe piele de la sifilisul secundar este foarte slabă şi greu de recunoscut, ea nu poate fi nici măcar observată în toate cazurile.

Această etapă secundară poate include, de asemenea căderea părului, dureri în gât, pete albe în nas, gură, vagin şi febră şi dureri de cap. Pot apare leziuni pe organele genitale, care arată ca negii genitali, dar sunt cauzate de spirochete, mai degrabă decât de virusul negilor. Aceste leziuni asemănătoare negilor, precum şi erupţiile de pe piele, sunt foarte contagioase. Erupţiile cutanate pot apărea pe palme, iar infecţia poate fi transmisă prin contact întâmplător.
Ulterior sifilisului secundar, unii pacienţi vor continua să poarte infecţia în corpul lor, fără simptome. Aceasta este etapa aşa numită latentă a infecţiei. Apoi, cu sau fără o fază latentă, care poate dura până la 20 ani sau mai mult, se poate dezvolta al treilea (terţiar) stadiu al bolii. În acest stadiu, de obicei sifilisul nu mai este contagios. Sifilisul terţiar este, de asemenea, o etapă sistemică a bolii şi poate cauza o varietate de probleme în tot organismul, inclusiv:

      1. Bombarea anormală a vaselor mari de sânge care pleacă de la inimă (aorta), care conduce la probleme cardiace;
      2. Dezvoltarea de noduli mari (goma sifilitică) în diferite organe ale corpului;
      3. Infecţia creierului, provocând un accident vascular cerebral, confuzie mentală, meningită (tip de infecţie a creierului), probleme cu senzaţia sau slăbiciune (neurosifilis);
      4. Implicarea ochilor care conduce la deteriorarea vederii; sau
      5. Implicarea urechilor care rezultă în surditate. Afecţiunea suferită de organism în timpul stadiului de sifilis terţiar este severă şi poate fi chiar fatală.

Cum este diagnosticat sifilisul?

Sifilisul poate fi diagnosticat prin răzuirea bazei ulcerului şi observarea la un tip special de microscop (microscop cu câmp întunecat) pentru spirochete.

Cu toate acestea, din moment ce aceste microscoape sunt rareori detectate, diagnosticul se pune cel mai frecvent şi tratamentul este prescris pe baza apariţiei şancrului. Diagnosticul de sifilis este complicat de faptul că microorganismele nu pot fi cultivate în laborator. De aceea, culturile din zonele afectate nu pot fi folosite pentru diagnostic.

Teste speciale de sânge pot fi, de asemenea, folosite pentru a diagnostica sifilisul. Testele standard de sânge pentru sifilis sunt denumite teste Cercetarea de Laborator a Bolilor Venerice (VDRL) şi Reactiv Plasminogen Rapid (RPR). Aceste teste detectează răspunsul corpului la infecţie, dar nu pentru organismul actual, Treponema care cauzează infecţia.

Aceste teste sunt astfel menţionate ca teste non treponemice. Deşi testele non treponemice sunt foarte eficiente în detectarea urmelor de infecţie, acestea pot produce, de asemenea, un rezultat pozitiv, atunci când nici o infecţie nu este de fapt prezentă (aşa-numitele rezultate fals-pozitive pentru sifilis).

În consecinţă, orice test pozitive non treponemal de încercare trebuie să fie confirmat printr-un test treponemal specific pentru organismul care produce sifilisul, cum ar fi testul de microhemoaglutinare pentru T. pallidum (MAI-TP) şi testul anticorpului treponemal fluorescent absorbit (FTA-ABS). Aceste teste treponemice detectează direct reacţia corpului la Treponema pallidum.

Stadiul primar

Apariţia unei singure inflamaţii marchează primul (primar) stadiul simptomatic de sifilis, dar pot exista mai multe răni. Inflamaţia apare la locul unde sifilisul a intrat în organism. Inflamaţia este de obicei fermă, rotundă şi fără durere. Deoarece inflamaţia este nedureroasă, se poate dezvolta cu uşurinţă neobservată. Inflamaţia durează 3 până la 6 săptămâni şi se vindecă indiferent dacă o persoană este tratată sau nu. Cu toate acestea, în cazul în care persoana infectată nu primeşte tratament adecvat infecţia progresează la stadiul secundar.

Stadiul secundar

Erupţiile cutanate şi / sau rănile în gură, vagin sau anus (numite, de asemenea, leziuni ale membranei mucoase) marchează stadiul secundar al simptomelor. Această etapă, de obicei, începe cu o erupţie pe una sau mai multe zone ale corpului. Erupţiile cutanate asociate cu sifilisul secundar pot apărea din momentul în care inflamaţia primară se vindecă la câteva săptămâni după ce s-a vindecat. Erupţiile cutanate, de obicei, nu produc mâncărime.

Acest precoce poate apărea ca erupţii cutanate roşii sau pete roşiatice maronii pe ambele palme şi / sau tălpi. Cu toate acestea, această erupţie poate să arate diferit pe alte părţi ale corpului şi poate arăta ca erupţii cutanate cauzate de alte boli.

Leziuni mari, ridicate, gri sau alb, se pot dezvolta în zonele calde, umede, cum ar fi gură, axile sau regiunea inghinală. Uneori, erupţiile cutanate asociate cu sifilis secundar sunt atât de slabe încât acestea nu sunt observate. Alte simptome ale sifilisului secundar includ febra, inflamarea ganglionilor limfatici, dureri în gât, căderea părului, dureri de cap neuniforme, scăderea în greutate, dureri musculare şi oboseală. Aceste simptome de sifilis secundar vor evolua, cu sau fără tratament. Fără un tratament adecvat, infecţia va progresa la stadiile latente şi, eventual, tardive ale bolii.

Stadiile avansate şi latente

Stadiul latent (ascuns) al sifilisului începe atunci când simptomele primare şi secundare dispar. Fără tratament, persoana infectată poate continua să aibă sifilis în corp, chiar dacă nu există semne sau simptome. Această etapă latentă poate dura ani de zile.

Aproximativ 15 % dintre persoanele care nu au fost tratate pentru sifilis dezvoltă sifilisul tardiv, care poate apărea la 10 – 30 de ani după infectarea iniţială. Simptomele stadiului avansat al sifilisului include dificultate în coordonarea mişcărilor musculare, paralizie, senzaţie de amorţeală, orbire treptată şi demenţă.

În stadiile avansate de sifilis, apare lezarea organelor interne, inclusiv a creierului, nervilor, ochilor, inimii, vaselor de sânge, ficatului, oaselor şi articulaţiilor. Această deteriorare poate duce la deces.

Produsele Calivita recomandate in tratamentul Sifilisului:

Tratament naturist Sida

Categories:

Utilizarea preparatelor naturale CaliVita pentru tratament adjuvant pentru SIDA

HIV sau virusul deficientei sistemului imunitar este pe departe cel mai cunoscut si mai temut virus la ora actuala, împreuna cu SIDA sau sindromul deficientei sistemului imunitar.

Structura virusului

HIV este un retrovirus, inconjurat de o citoplasma lipida derivata din membrana.Pe citoplasma se afla in structuri de cate doua glicoproteina membranei(gp41) si glicoproteina citoplasmei(gp120).

Membrana retrovirusului e formata dintr-o proteina numita p17 iar proteina din care e format nucleul se numeste p24.In nucleu se gasesc doua bucati de ARN impreuna cu o substanta de transformare inversa.

Functionarea si reproducerea virusului

Hiv poate infecta doar celule care suporta molecula CD4 pe citoplasma,una dintre aceste celule fiind CD4 T-Lymphocytes(o celula alba din sange).Ajutat de lipidele di citoplasma Hiv se prinde si apoi se inglobeaza in celula,apoi ARNul di nucleu se tranforam in ADN.ADNul astfel format intra in nucleul celulei si se ataseaza ADNului gazda care va produce noi bucati de ADN de Hiv.Acestea vor iesi din nucleu,se vor transforma in ARN si in jurul lor se va forma nucleul virusului care apoi va parasi celula cu o parte din membrana si citoplasma acesteia si va infecta alte celule.

Descoperirea virusului si efectele bolii

O persoana infectata cu Hiv pierde treptat sistemul imunitar o data cu celulule albe infectate facu persoana infectata sa devina extrem de vulnerabila la alte boli precum pneumonia,infectii cu paraziti,ciuperci si alte boli simple si obisnuite.Pierderea sistemului imunitar permite formarea unui sindrom clinic(adica aparitia unei serii de boli)care se dezvolta si apoi duce la moartea individului infectat.
La inceputul anilor 80 au fost descoperite infectii norocoase aparute intai la homosexuali care erau aparent sanatosi.In 1983 oncologistul francez Luc Montagnier si oamenii de stinta de la Institutul Pasteur din Paris au izolat ceva care parea sa fie un ou retrovirus. Aproape in acelasi timp virusul a mai fost deascoperit de doua echipe de americani, toti reusind sa izoleze virusul cunoscut astazi ca Hiv. In 1995 se estima ca Hiv a infectat aproape 20 de milioane de persoane si mai multe milioane dintre acestea aveau si Sida.

Boala

Dezvoltarea de la infectarea cu Hiv pana la aparitia bolii clinice numita Sida poate lua de la 6 la 10 ani.

Aceasta dezvoltare poate fi monitorizata folosind marcatoare surogate(date care corespund cu stadiul in care se afla boala) endopuncte clinice.Marcatoarele surogate cuprind numarul din ce i ce mai mic de celule albe CD4 T-cells, numarul de virusi care circula pri sange e de asemenea folosit precum si raspunsul sistemului imunitar la prezenta Hivului.

În primele saptamani de dupa infectare,majoritatea oamenilor au simptome de febra cum ar fi dureri de cap si temperatura,aceste simptomuri dureaza vreo doua saptamani.In aceasta perioada Hivul se raspandeste foarte repede iar numarul de celule albe scade drastic dar acesta va revei la nivelul normal datorita sistemului imunitar,indivizii contaminati sunt foarte contagiosi in aceasta perioada(aceasta perioada este cunoscuta ca sindromul retroviral acut).

Urmeaza o lunga faza asimptomatica care poate dura 10 ani sau mai mult.I aceasta perioada individul are u numar scazut spre normal de celule albe(intre 750 si 500 pe mm cub de sange)insa Hivul cotiua sa se raspandeasca si sa distruga sistemul imuitar.

Urmatoarea faza e cea simptomatica matinala care poae dura de la cateva luni la cativa ani si se caracterizeaza prin scaderea rapida a numarului de celule albe de la 500 la 200 pe mm cub si prin infectii profitoare care nu amenita viata.

Ultima faza sau faza simptomatica tarzie se amnifesta prin distrugerea pe scara larga a sistemului imuitar si boli profitoare grave,aceasta faza putand dura si ea de la cateva luni la cativa ani.umarul celulelor albe scade sub 200 pe mm cub si persoana infectata slabeste si oboseste mult mai greu.Individul intra apoi in faza avansata de Sida,nivelul celulelor albe scade sub 50 pemm cub.In aceasta faza sistemul imunitar e intr-o faza de decadere totala,apar ifectii prifitoare serioase pritre care si cancerul iar induvidul moare dupa 1-2 ani.

Transmiterea bolii

Hiv se transmite de obicei prin contact sexual cu persoana infectata.Alte moduri de infectare sunt contactul direct cu sange infectat,acest caz intalnindu-se mai ales la persoanele care folosesc droguri intravenoase,sau prin transfuzii cu sange infectat,acest caz e din ce in ce mai rar din cauza controalelor(intalnindu-se un caz de transmitere la mai putin de o persoana din 100.000.Hiv se mai poate transmite de la mama infectata la bebelus inainte de nastere sau prin alaptare,insa numai 30% din mamele ifectate dau nastere la copii infectati.

Virusul u poate supravietui in medii expuse mediului.Chiar daca se cunosc foarte bine modurile de transmitere ale virusului exista o foarte mare frica neintemeiata a transmiterii prin contactul accidental la locul de munca,la scoala sau la autoserviri.Nu exista dovada transmiterii virusului prin aer sau prin insecte muscatoare sau vreun caz in care virusul s-a raspandit prin sarutarea unui individ infectat,totusi se recomanda sa nu se foloseasca aceeasi periuta de dinti sau aceeasi lama de ras cu u individ infectat(nu se recomanda nici cu un undivid complet sanatos).Frica de infectare de la un medic infectat e de asemenea neintemeiata,care desi a aparut la un demtist se intalneste acum foarte rar,de asemenea o persoana eputandu-se infecta in timp ce doneaza sange.

Ocurenta

Epidemia generata de SIDA e in continua crestere si dezvoltare.In Statele Unite,Hiv a aparut intai in comunitatiile homosexualilor si in randurile oamenilor care primeau sange;apoi s-a rasopundit in randul celor care foloseau droguri intravenoase si apoi mai ales prin prostitutie s-a extins in toate paturile sociale. In aceasta tara homosexuoalii fiind responsabili de 50% dintre cazurile de transmitere,cei ce folosesc droguri intravenoase sunt responsabili de 25% iar barbatii care transmit Hiv la femei sanatoase ocupa 10%.America are peste 400.000 de cazuri de Sida dintre care jumatate sunt albi si o treime negrii.Momentan barbatii reprezinta 88% din persoanele infectate iar femeile celelalte 12% insa numarul de femei si copii infectati cu Sida e in crestere;Sida ajungand sa fie principala boala care cauzeaza moarte intre 25 si 44 de ani si a opta caza de moarte in America.

Pe o scara globala SIDA se raspandeste rapid.Africa,care inainte reprezenta doar 10% din cazuri a ajuns acum la 60%.Adunate,America de Nord si cea de Sud sunt responsabile de mai putin de 20% de noi infectii,in Africa aflandu-se mai mult de 90% di cazuri.Epidemia se raspandeste acum rapid si in Asia unde infectiile au crescut cu mai mult de 100% in ultimii trei ani.Asociatia Sanatatii Mondiale fiind foarte ingrijorata idica ca aceste infectii vor creste foarte mult rata mortalitatii in Asia.

Virusul din America,Europa si Africa centrala e cunoscut ca Hiv-1,in celelalte parti ale lumii se gaseste Hiv-2,o forma mai avansata care e capabila sa omoare mult mai usor celulele albe din sange.

Detectia si diagnosticul

Descoperirea virusului in 1983 a dat posibilitatea studierii virusului iar in 1984 un grup de cercetatori condus de Robert Gallo a gasit o metoda prin care virusul se inmultea mult mai repede creeand astfel o sursa inepuizabila de virusi pentru teste.Din cauza diferentelor dintre Hiv-1 si 2 trebuie facute teste separate pe cei doi virusi si in ziua de astazi aproape 50 de milioane de probe de sange sunt testate in fiecare an.Prezenta Hivului e de obicei determinata dupa reactia sistemului imunitar insa aceasta metoda nu da roade in primele saptamani de la infectie deoarece sistemul imunitar inca nu a avut timp sa produca anticorpi impotriva virusului.

Infectia cu HIV nu inseamna neaparat si aparitia Sidei,chiar daca publicul crede acest lucru,de fapt o persoana poate ramane Hiv pozitiva pentru mai mult de 10 ani pana sa apara semnele Sidei de aceea s-a creat definitia Sidei care suna cam asa:’La o persoana pozitiva Hiv numarul celulelor albe trebuie sa fie sub 200 pe mm cub sau acea persoana trebuie sa sufere de o infectie profitoare din partea pneumoniei,tubeculoza pulmonara , anumite ciuperci care apar in zona gurii sau cancer.’

Produsele Calivita recomandate pentru tratament adjuvant pentru SIDA :

Produse Administrare Efecte
3 capsule pe zi
3 steluteCreste circulatia si energia si apara inima. Antioxidant puternic si important stimulent imunitar. Detalii
3 x 2 capsule pe zi
3 steluteInhiba cresterea tumorii. Detalii
2 – 4 capsule pe zi
3 stelutePuternic imunostimulator care ajuta la digestie, rezistenta si forta. Antibiotic natural bun in infectiile cu candida. Detalii
Stress Management B Complex
1-3 capsula pe zi
2 SteluteVitamine antistres, importante in special pentru functionarea normala a creierului. Detalii
Vitamina E
1 capsule pe zi
2 StelutePuternic antioxidant, apara articulatiile de pericolul radicalilor liberi. Detalii

Tratament naturist senilitate

Categories:

Utilizarea preparatelor naturale CaliVita pentru prevenirea si tratarea senilitatii

Dementele senile debuteaza obisnuit intre 65 si 70 de ani, mai rar si neobisnuit sub aceasta varsta (considerata uzuala pentru dementele presenile) si evolueaza spre o regresie globala a activitatii intelectuale si a personalitatii bolavului, ca urmare a procesului de atrofie corticala, cu placi senile si degenerescente neurofibrilare. Dementa senila este mai frecventa la femei decat la barbati (1,5 – 2 la 1), de multe ori debutul fiind greu de stabilit deoarece boala se instaleaza insidios si treptat.

S-a discutat mult despre implicarea unor factori de natura personala in declansarea bolii. Un rol deosebit l-ar detine anumite traume suferite in primii ani de viata si care ar determina o diminuare a capacitatii de adaptare la varsta adulta si ar constitui o stare predispozanta la imbolnavire in perioada de maturitate a vietii. Actualmente este recunoscut faptul ca stresul impreuna cu alte boli (cerebrale, extracerebrale) precum si anumite caracteristici genetice constituie factori declansatori ai dementei senile.

Debutul bolii se caracterizeaza printr-o diminuare progresiva a functiilor cerebrale, in special a memoriei si orientarii. Un alt semnal este aparitia de confabulatii… la inceput se observa unele mici erori (greseli ocazionale) refritoare la unele detalii ale evenimentelor sau actiunilor, pentru ca mai apoi, cu timpul, insusi evenimentul in sine sa fie uitat. Gandirea devine lenta, pacientul incepe sa se incadreze in anumite sabloane de mult insusite, se ingusteaza cercul preocuparilor, se constata o schimbare a comportamentului afectivo-emotional, tinuta neingrijita, neglijenta in general, activitate stereotipa, intalnindu-se frecvent colectionarismul de obiecte inutile, episoade psihotice de furie, irascibilitate, etc…

In cea de-a doua faza a bolii – numita „de stare” – sindromul predominant devine amnezia progresiva, initial manifestata doar in ceea ce priveste evenimentele recente, cele din trecutul indepartat mentinandu-se inca bine conservate. Din moment ce tot ceea ce ajunge sa-si mai aminteasca bolnavul sunt evenimente din copilarie, adolescenta, tinerete, acesta ajunge adesea sa se considere copil sau tanar si sa se comporte in consecinta. Dezorientarea este mai intai temporala si ulterior spatiala, bolnavii uitandu-si numele, adresa, ratacindu-se pe strada, in curte, in casa sau in spital. Pe langa aceste simptome majore, apar tulburari de gandire si limbaj, acestea devenind dezordonate, cu pierderea sirului ideilor, cu repetitii de cuvinte si expresii, uneori fara legatura intre ele. Bolnavii pot prezenta anumite accese depresive, maniacale sau paranoide si halucintatii.

In stadiul final al bolii, cand viata psihica abia mai palpaie in organismul bolnavului, se instaleaza o stare de apatie, deteriorare intensa psihica si somatica, ajungandu-se la o existenta mai mult vegetativa care duce, intr-un timp mai lung sau mai scurt (in medie 3-5 ani) la moarte, in urma unor complicatii de tip pulmonar, renal, cardiovascular, etc…

Semnele bolii, din punct de vedere al modificarilor neurologice, nu sunt evidente, constatandu-se uneori reflexe pupilare lente, un tremur al degetelor mainii, usoara deformare a mersului – cu pasi mici si cu lipsa ridicarii piciorului de pe sol. Electro-encefalograma evidentiaza trasee plate, cu ritmuri lente, difuze. Pneumo-encefalograma arata dilatarea ventriculara, cu atrofie cerebrala in grade diferite.

Produsele Calivita recomandate pentru prevenirea si tratarea senilitatii :

Produse Administrare Efecte
1 capsule pe zi
3 steluteStimuleaza functionarea creierului si a nervilor ca si a unui sistem imunitar sanatos.Detalii
1 capsule pe zi
3 steluteStimuleaza somnul, ajuta la mentinerea echilibrului si sustine sistemul imunitar. Detalii
2-3 capsule pe zi
3 stelute Imbunatateste functionarea creierului. Ajuta la reducerea stresului si nelinistii. Detalii
Mega qProtect
2-4 capsule pe zi
2 SteluteGinkgo Biloba imbunatateste circulatia cerebrala, stimuleaza functionarea creierului si memoria si distruge radicalii liberi pentru a proteja celulele creierului. Detalii
Stress Management B Complex
1 capsule pe zi
Toate vitaminele B sunt necesare pentru creier si pentru sanatatea nervilor. Absorbtia vitaminelor B care scade cu varsta. Detalii
Noni Organic
3 linguri pe zi
Actioneaza direct pe scoarta cerebrala. Normalizează funcţiile celulelor. Reglează ciclul veghe-somn. Supraveghează diviziunea celulară, împiedică proliferarea celulelor. Detalii

Tratament naturist secretie lactata

Categories:

Utilizarea preparatelor naturale CaliVita pentru stimularea secretiei lactate a glandelor mamare

Produsele Calivita recomandate pentru stimularea secretiei lactate a glandelor mamare: