Tratament Naturist Hepatita

Hepatita (Hepatita virală A, B, C, D, E, G)

Circumstanţele hepatitei virală
Multe boli şi afecţiuni pot provoca inflamarea ficatului (hepatită), dar anumite virusuri determină aproximativ jumătate din toate hepatitele la oameni;
Viruşii care atacă în primul rând la ficat sunt numiţi viruşii hepatitei. Există mai multe tipuri de virusuri hepatici, inclusiv tipurile A, B, C, D, E şi posibil tipul G. A, B şi C sunt cele mai frecvente;
Dintre cei cu risc pentru hepatita virală fac parte lucrătorii din domeniul sănătăţii, persoanele cu parteneri sexuali multipli, dependenţii de droguri intravenoase şi hemofilicii. Transfuzia de sânge este o cauză rară a hepatitei virale;
Toate virusurile hepatice pot provoca hepatita acută;
Hepatita virală de tip B şi C poate provoca hepatita cronică;
Simptomele de hepatită virală acută includ oboseală, simptome asemănătoare gripei, urină închisă la culoare, scaune deschise la culoare, febră şi icter, cu toate acestea, hepatita virală acută poate apare cu simptome minime care trec nerecunoscute. Rar, hepatita acută virală provoacă insuficienţă hepatică galopantă;
Simptomele hepatitei virale cronice sunt adesea uşoare şi nespecifice, iar diagnosticul de hepatită cronică, de multe ori este întârziat;
Hepatita virală cronică necesită adesea tratament, în scopul prevenirii afectării progresive a ficatului, ciroză, insuficienţă hepatică şi cancer la ficat;
Hepatita poate fi prevenită prin evitarea expunerii la viruşi, imunoglobuline injectabile sau vaccinuri.

Definiţia şi prezentarea hepatitei virale

Hepatita înseamnă inflamaţia ficatului. Multe boli şi afecţiuni pot provoca inflamaţii ale ficatului, de exemplu, drogurile, alcoolul, substanţele chimice şi bolile autoimune. Mulţi viruşi, de exemplu, virusul mononucleozei şi citomegalovirus pot inflama ficatul. Cu toate acestea, cele mai multe virusuri nu atacă în primul rând ficatul, acesta este doar unul dintre numeroasele organe pe care virusurile le afectează. Atunci când medicii vorbesc de hepatită virală, aceştia folosesc definiţia care înseamnă că hepatita este cauzată de câţiva viruşi specifici care atacă în primul rând ficatul şi sunt responsabili pentru aproximativ jumătate din toate hepatitele umane.

Există mai multe virusuri hepatice, ele au fost denumite tipul A, B, C, D, E, F (nu este confirmat) şi G. Pe măsură ce cunoştinţele noastre cu privire la virusurile hepatice creşte, este posibil ca această listă alfabetică să devină mai mare. Virusurile hepatice cele mai frecvente sun tipurile A, B şi C.
Referirile la virusurile hepatice apar adesea într-o formă prescurtată. (De exemplu, VHA, VHB, VHC reprezintă virusurile hepatice A, B, şi respectiv C).
Virusurile hepatice replicate (multiplicate) în celulele hepatice.
Virusurilor nou-produse sunt eliberate în fluxul sanguin de unde se pot extinde la alte organe sau alte persoane expuse la sângele infectat.

Ficatul ajută la purificarea sângelui prin transformarea substanţelor chimice nocive în substanţe inofensive. Sursa acestor substanţe chimice poate fi externă, cum ar fi medicamentele sau alcoolul, sau internă, cum ar fi amoniacul sau bilirubina. De obicei, aceste substanţe chimice dăunătoare sunt defalcate în substanţe chimice mai mici sau ataşate la alte produse chimice care apoi sunt eliminate din organism prin urină sau scaun;
Ficatul produce mai multe substanţe importante, în special proteine ​​care sunt necesare pentru o bună sănătate. De exemplu, produce albumina, proteina de construcţie a organismului, precum şi proteine ​​care determină coagularea sângelui în mod corespunzător;
Ficatul stochează zaharurile, grăsimile şi multe vitamine până când devin necesare în altă parte în organism;
Ficatul transformă substanţele chimice mici în produse chimice mai mari, mult mai complicate care sunt necesare în altă parte în organism. Un exemplu de acest tip de funcţii este producerea colesterolului.

Atunci când ficatul este inflamat, nu îndeplineşte bine aceste funcţii, care aduc multe dintre simptomele, semnele şi problemele asociate cu orice tip de hepatită. La fiecare tip viral sunt descrise detaliat atât în articole cât şi cărţi detaliile infectării cu acest virus specific. Acest articol este conceput pentru a oferi cititorului o imagine de ansamblu a virusurilor predominante care provoacă hepatita virală şi ar trebui să ajute cititorul să aleagă subiectul (ele) pentru mai multe informaţii în profunzime.

Care sunt tipurile frecvente de hepatită virală?

Deşi cele mai frecvente tipuri de hepatita virală sunt VHA, VHB şi VHC, unii medici au considerat fazele acute şi cronice ale infecţiilor hepatice, drept „Tipuri” de hepatită virală. VHA a fost considerat a fi hepatita virală acută deoarece infecţiile cauzate de VHA rareori producdaune permanente cu insuficienţă hepatică (ficat) cronică sau fulminantă. VHB şi VHC produc hepatită cronică virală.

Cu toate acestea, aceşti termeni nu sunt utilizaţi ca frecvent, deoarece toţi viruşii care cauzează hepatită ar putea avea simptome de fază acută (a se vedea simptomele de mai jos).

Tehnicile de prevenire şi vaccinările au redus semnificativ incidenţa frecventă a infecţiilor actuale ale hepatitei virale, cu toate acestea, există în continuare o populaţie de aproximativ 800.000 până la 1,4 milioane de oameni din SUA, cu VHB cronică şi aproximativ 2.9 – 3.7 milioane cu VHC cronică în conformitate cu Centrele din SUA pentru Controlul Bolilor (CDC).

Hepatita A (HAV)

HAV a reprezentat aproximativ 17,000 infecţii în 2010, conform celor mai noi date CDC. Hepatita cauzată de HVA este o boală acută (Hepatită acută virală), care nu devine cronică niciodată. La un moment dat, hepatita A a fost menţionată ca „hepatita infecţioasă”, deoarece aceasta s-ar putea transmite de la o persoană la alta ca şi alte infecţii virale.

Infecţia cu virusul hepatitei A se poate transmite prin ingestia de alimente sau apă, în special în cazul în care condiţiile insalubre permite apei sau alimentelor să fie contaminate cu deşeuri umane care conţin hepatita A (modul fecal-oral de transmitere).

Hepatita A este de obicei transmisă între membrii familiei şi prin contacte strânse prin trecerea de secreţiile orale (Sărut intim) sau scaun (spălarea insuficientă a mâinilor). Este, de asemenea, obişnuită transmiterea infecţiei la clienţii restaurantelor şi în rândul copiilor şi a lucrătorilor din centrele de îngrijire de zi în cazul în care spălarea mâinilor şi măsurile de sanitare de precauţie nu sunt respectate.

Produsele Calivita recomandate in tratamentul Hepatitei:

• Arginina (100 tablete )
• Liver Aid (100 tablete )
• Liver Detox (60 Capsule)
• Culevit (120 tablete )
• Noni Liquid (946 ml )
• Pure Yucca (100 capsule )
• Full Spectrum (90 tablete )
• Bee Power Royal Jelly (50 capsule )
• BioHarmonex

Hepatita B (VHB)

Au existat aproximativ 38000 de noi cazuri de infecţie cu VHB în 2010, în
Statele Unite ale Americii, în conformitate cu CDC. Hepatita VHB a fost la un moment dat denumită „hepatita serului,” pentru că se credea că singurul mod prin care VHB s-ar putea răspândi era, prin sânge sau ser (partea lichidă a
sângelui) care conţine virusul. În prezent, este cunoscut faptul ca VHB se poate răspândi prin contact sexual, transferul de sânge sau ser prin ace refolosite de consumatorii de droguri, înţeparea accidentale cu ace contaminate cu sânge infectat, transfuzii de sânge, hemodializă şi de către mamele infectate la nou-născuţii lor.

Infecţia, de asemenea, poate fi transmisă prin tatuare, piercing şi schimbul de aparate de ras şi periuţe de dinţi (Dacă există contaminare cu sânge infectat). Aproximativ 6 până la 10 % dintre pacienţii cu hepatita VHB dezvolta infecţia cronică cu VHB (Infecţie cu o durată de cel puţin şase luni şi de multe ori ani până la zeci de ani) şi pot infecta pe alţii, atâta timp cât aceştia sunt infectaţi. Pacienţii cu infecţie cronică cu VHB, de asemenea, prezintă risc de insuficienţă hepatică, ciroză în curs de dezvoltare şi cancer la ficat. Se estimează că există 1,2 milioane de persoane, în SUA şi 200 până la 300 de milioane de oameni din întreaga lume care suferă de infecţie cronică cu VHB.

Hepatita C (VHC)

CDC a raportat ca au existat aproximativ 17,0000 cazuri noi de hepatită C în 2010. Hepatita VHC a fost menţionată anterior ca „hepatita non-A, non-B” deoarece virusul cauzator nu a fost identificat, dar s-a stabilit a nu fi nici HAV, nici VHB. VHC este de obicei răspândită prin ace refolosite în rândul consumatorilor de droguri, transfuzii de sânge, hemodializă şi înţepături accidentale cu ace. Aproximativ 90 % din transfuziile asociate cu hepatita sunt cauzate
de VHC. Transmiterea virusului prin contact sexual a fost raportată, dar este considerată rară. Se estimează că 50 % până la 70 % dintre pacienţii cu infecţie acută cu VHC dezvoltă infecţie cronică. Pacienţii cu hepatită cronică VHC pot continua să infecteze alte persoane. Pacienţii cu hepatită cronică VHC sunt la risc pentru dezvolta ciroză, insuficienţă hepatică şi cancer la ficat. Se estimează că există aproximativ 3,5 milioane de persoane cu infecţie cronică cu VHC în SUA.

Hepatita de tip D, E şi G

Există, de asemenea, tipuri de hepatită virală D, E şi G. În prezent, cel mai important dintre acestea este virusul hepatitei D (HDV), de asemenea, cunoscut sub numele de virusul delta sau agent. Acesta este un virus mic, care necesită o infecţie concomitentă cu VHB pentru a supravieţui. HDV nu poate supravieţui pe cont propriu, deoarece este nevoie de o proteină pe care o produce VHB (proteina plic, denumită totodată şi antigen de suprafaţă), pentru a permite acestuia să infecteze celulele hepatice.

Modalităţile în care HDV este
răspândit sunt prin acele refolosite în rândul consumatorilor de droguri, sânge contaminat, precum şi prin contact sexual; practic în aceleaşi feluri ca şi VHB.
Virusul hepatitei E (HEV) este similar cu HAV în termeni de boală şi se produce în principal în Asia, unde este transmis prin apa contaminată.
Virusul hepatitei G (HGV), a fost recent descoperit şi seamănă cu VHC;
virusul şi efectele sale sunt în curs de investigare, dar unii anchetatori nu-l recunosc ca o cauza a hepatitei.
Pacienţii care au deja infecţia cronică cu VHB pot dobândi infecţia cu HDV în acelaşi timp în care dobândesc infecţia cu VHB sau, alternativ, în apogeul unei infecţii cronice cu VHB. Pacienţii cu hepatită cronică provocată de VHB şi HDV dezvoltă ciroză (cicatrizarea severă a ficatului) rapid. Mai mult decât atât, combinaţia de infecţii cu virusul HDV şi HBV este foarte dificil de tratat.

Produsele Calivita recomandate in tratamentul Hepatitei:

• Arginina (100 tablete )
• Liver Aid (100 tablete )
• Liver Detox (60 Capsule)
• Culevit (120 tablete )
• Noni Liquid (946 ml )
• Pure Yucca (100 capsule )
• Full Spectrum (90 tablete )
• Bee Power Royal Jelly (50 capsule )
• BioHarmonex

Cine prezintă risc pentru hepatita virală?

Oamenii care au cel mai mare risc pentru a dezvolta hepatita virală sunt:
Lucrătorii din domeniul sănătăţii;
Lucrătorii de la canalizare şi epurare;
Persoanele cu parteneri sexuali multipli;
Utilizatorii de droguri intravenoase;
Pacienţii cu HIV; şi
Hemofilicii care primesc factori de coagulare a sângelui.
Transfuzia de sânge, considerată în trecut un mijloc frecvent de transmitere a hepatitelor virale, acum este o cauza rară a hepatitei. În general, se consideră că hepatita virală este de zece ori mai frecventă în rândul persoanelor cu un nivel socioeconomic şi o educaţie precară. Aproximativ o treime dintre toate cazurile de hepatită provin dintr-o sursă necunoscută sau neidentificabilă. Acest lucru înseamnă că o persoană nu trebuie neapărat să facă parte dintr-un grup de risc ridicat, pentru a fi infectată cu virusul hepatitei. În ţările cu igienă precară, hrana şi apa contaminate cu HAV sporesc riscul. Unele centre de îngrijire de zi pot fi contaminate cu HAV, astfel încât copii din astfel de centre prezintă un risc mai mare pentru infecţii cu VHA.

Care sunt semnele şi simptomele hepatitei virale?

Perioada de timp între expunerea la hepatită şi debutul bolii se numeşte perioadă de incubaţie. Perioada de incubare variază în funcţie de virusul hepatitei specifice. Virusul hepatitei A, are o perioadă de incubaţie de aproximativ 15 până la 45 de zile; Virusul hepatitei B de la 45 la 160 de zile, iar virusul hepatitei C de la aproximativ 2 săptămâni până la 6 luni.
Mulţi pacienţi infectaţi cu HAV, HBV şi HCV prezintă puţine simptome sau deloc. Pentru cei care dezvoltă simptome ale hepatitei virale, cele mai frecvente sunt simptomele asemănătoare gripei, inclusiv:
Pierderea poftei de mâncare;
Greaţă;
Vărsături;
Febră;
Slăbiciune;
Oboseală;
Dureri în abdomen.
Simptomele mai puţin frecvente includ:

Urină închisă la culoare;
Scaune deschise la culoare;
Febră;

Icter (un aspect galben al pielii şi porţiuni albă a ochilor).

Ce este hepatita acută fulminantă?

Rar, persoanele cu infecţii acute cu VHA şi VHB dezvoltă inflamaţie severă, iar ficatul cedează (hepatită fulminantă acută).
Aceşti pacienţi sunt extrem de bolnavi, cu simptome de hepatită acută
deja descrise şi problemele suplimentare de confuzie sau comă (din cauza eşecului ficatului de a detoxifia substanţele chimice), precum şi învineţirea sau sângerarea (din cauza lipsei factorilor de coagulare a sângelui). De fapt, până la
80 % dintre persoanele cu hepatită fulminantă acuta pot muri în câteva zile sau
săptămâni, de aceea, este bine că hepatita fulminantă acută este rară. De exemplu, mai puţin de 0,5 % dintre adulţi cu infecţie acută cu VHB vor dezvolta hepatită acută fulminantă, dar procentul poate fi uşor mai mare în cazul VHC.

Ce este hepatita cronică virală?

Pacienţii infectaţi cu VHB si VHC pot dezvolta hepatită cronică. Medicii definesc hepatita cronică ca hepatita, care durează mai mult de 6 luni. În hepatita cronică, viruşii trăiesc şi se multiplică în ficat de ani sau decenii. Din motive necunoscute, sistemul imunitar al acestor pacienţi este în incapacitatea de a eradica viruşii, iar viruşii provoacă inflamaţia cronică a ficatului.

Hepatita cronică poate duce în timp la dezvoltarea cicatricelor extinse în ficat (ciroză), eşecul ficatului şi cancer la ficat. Insuficienţa hepatică în cazul infecţie cronice cu hepatita C este motivul cel mai frecvent pentru transplantul de ficat în SUA. Pacienţii cu hepatită virală cronică pot transmite infecţia altora, prin sânge sau alte lichide din organism (de exemplu, împrumutarea acelor de seringă, sexualitatea şi rar, prin donarea de organe) şi mai rar, prin transmiterea de la mamă la nou-născut.

Cum este diagnosticată hepatita virală?

Diagnosticul de hepatită virală se bazează pe simptomele şi constatările fizice cât şi pe testele de sânge pentru enzimele hepatice, anticorpi virali şi elemente virale genetice.
Simptomele şi constatările
Diagnosticul de hepatită virală acută de multe ori este uşor, dar diagnosticul de
hepatită cronică poate fi dificil. Când un pacient raportează simptome de
oboseală, dureri, greaţă, dureri abdominale, închiderea la culoare a urinei şi apoi dezvoltă icter, diagnosticul de hepatită virală acută este posibil şi poate fi confirmat prin testele de sânge. Pe de altă parte, pacienţii cu hepatită cronică din cauza VHB şi VHC de multe ori nu prezintă simptome sau doar simptome uşoare nespecifice, cum ar fi oboseala cronică. De obicei, aceşti pacienţi nu au icter până când afectarea ficatului nu este foarte avansată. De aceea, aceşti pacienţi pot rămâne nediagnosticaţi ani până la zeci de ani.

Testele de sânge

Există trei tipuri de teste de sânge pentru evaluarea pacienţilor cu hepatită: enzimele hepatice, anticorpii virusurilor hepatice şi proteinele ​​virale sau materialul genetic (ADN sau ARN viral).
Enzimele hepatice. Printre cele mai sensibile şi utilizate teste de sânge pe scară largă pentru pacienţii cu hepatită sunt enzimele hepatice, numite aminotransferaze. Acestea includ aspartat aminotransferaza (ASAT sau SGOT) şi alanin aminotransferaza (ALT sau SGPT). În mod normal, aceste enzime sunt incluse în cadrul celulelor hepatice. În cazul în care ficatul este lezat (ca în hepatita virală), celulele ficatului elimină enzime în sânge, cresc nivelul de enzime din sânge şi semnalizează că ficatul este deteriorat.
Valorile normale ale AST pentru sunt între 5 şi 40 de unităţi per litrul de
ser (partea lichidă a sângelui), în timp ce intervalul normal de valori
pentru ALT este de 7 – 56 unităţi per litru de ser.

(Aceste niveluri normale pot varia uşor în literatura de specialitate.) Pacienţii cu hepatită virală acută (de exemplu, din cauza VHA sau VHB) pot dezvolta AST foarte mare şi niveluri de ALT, uneori, în mii de unităţi pe litru. Aceste niveluri mari ale AST şi ALAT vor deveni normale în câteva săptămâni sau luni, pe măsură ce pacienţii se recuperează complet după hepatita acută. În schimb, pacienţii cu hepatită cronică cu VHB şi VHC, de obicei au doar o uşoară creştere a valorilor nivelurilor AST şi ALT, dar aceste anomalii pot dura ani sau zeci de ani. Deoarece majoritatea pacienţilor cu hepatită cronică sunt asimptomatici (fără icter sau greaţă), enzimele lor hepatice uşor anormale sunt frecvent întâlnite în mod neaşteptat pe testele de rutină ale sângelui, în timpul examenelor fizice anuale.
Nivelurile crescute ale AST şi ALT din sânge înseamnă doar că ficatul este inflamat, iar creşterile pot fi cauzate de mai mulţi agenţi, alţii decât virusurile hepatice, cum ar fi medicamentele, alcoolul, bacteriile, ciupercile, etc. În scopul dovedirii faptului că virusul hepatic este responsabil pentru aceste creşteri, sângele trebuie să fie testat pentru anticorpii fiecăruia dintre virusurile hepatice, precum şi pentru materialul lor genetic.
Anticorpii virali. Anticorpii sunt proteine ​​produse de celulele albe din sânge, care
atacă invadatorii, cum ar fi bacteriile şi viruşii.

Anticorpii împotriva viruşilor hepatitei A, B şi C, de obicei, pot fi detectaţi în sânge în termen de săptămâni de la infecţie, iar anticorpii rămân detectabili în sânge zeci de ani ulterior. Testele de sânge pentru anticorpi pot fi de ajutor în diagnosticarea atât a hepatitei acută cât şi cronică.
În hepatita virală acută, anticorpii nu doar ajută la eradicarea virusului, dar protejează totodată pacientul de infecţiile ulterioare cu acelaşi virus, întrucât pacientul dezvoltă imunitate. Cu toate acestea, în hepatita cronică, anticorpii şi restul sistemului imunitar sunt în imposibilitatea de a eradica virusul.

Virusurile continuă să se înmulţească şi sunt eliberate din celulele hepatice în sânge, unde
prezenţa lor poate fi determinată prin măsurarea proteinelor ​​virale şi a materialului genetic. Prin urmare, în hepatita cronică, atât anticorpii pentru virusuri şi proteinele ​​virale şi materialul genetic pot fi detectate în sânge.

Exemple de teste pentru anticorpi virali sunt:

Anti-VHA (anticorpul hepatitei A);
Anticorpi la virusul hepatitei B de bază, un anticorp îndreptat împotriva miezului interior (nucleul) virusului (antigen de bază);
Anticorp pentru suprafaţa hepatitei B, un anticorp îndreptat împotriva suprafeţei exterioare a virusului (antigen de suprafaţă);
Anticorpi la virusul hepatitei B e, un anticorp îndreptat împotriva materialului genetic al virusului (antigenul e);
Anticorpi pentru hepatita C – anticorpi împotriva virusului C
Proteinele ​​virale şi materialul genetic. Exemple de teste pentru proteinele ​​virale şi materialul genetic sunt:
Antigenul de suprafaţă al hepatitei B;
ADN-ul hepatitei B;
Antigenul hepatitei B e;
ARN-ul hepatitei C
Alte teste. Obstrucţionarea căilor biliare, fie din cauza calculilor biliari fie din cauza cancerului, ocazional pot mima hepatita acută virală. Testarea cu ultrasunete poate fi folosită pentru a exclude posibilitatea de calculi biliari sau cancer.

Produsele Calivita recomandate in tratamentul Hepatitei:

• Arginina (100 tablete )
• Liver Aid (100 tablete )
• Liver Detox (60 Capsule)
• Culevit (120 tablete )
• Noni Liquid (946 ml )
• Pure Yucca (100 capsule )
• Full Spectrum (90 tablete )
• Bee Power Royal Jelly (50 capsule )
• BioHarmonex

Tratament Naturist Hemoroizi

Produsele Calivita recomandate in tratamentul contra hemoroizilor:

• q Protect  (90 tablete )
• Liquid Chlorophill ( 473 ml )
• Vein Protex ( 60 tablete )
• Senior Formula (90 tablete )
• Omega 3 (100 capsule )
• Pure Yucca (100 capsule )
• Noni Liquid (946 ml )
• Vein Care (75 ml )
• Gingko XC (100 tablete )

Ce sunt hemoroizii?

O definiţie precisă a hemoroizilor nu există, dar pot fi descrişi ca mase sau aglomerări („tampoane”) de ţesut în canalul anal care conţine vase de sânge şi ţesut înconjurător de susţinere realizat din muşchi şi fibre elastice. Canalul anal constituie ultimii patru centimetrii prin care trece scaunul din rect în exterior.
Deşi majoritatea oamenilor consideră că hemoroizii sunt anormali, ei sunt prezenţi la toată lumea. Doar atunci când structura hemoroidală se măreşte astfel încât hemoroizii pot provoca probleme şi pot fi consideraţi anormali sau boală.

Extinderea hemoroizilor

Deşi hemoroizii se găsesc la toată lumea, aceştia se măresc şi produc probleme doar la 4 % din populaţia totală. Hemoroizii care produc probleme se găsesc în mod egal la femei şi bărbaţi, iar extinderea lor atinge apogeul în intervalul de vârstă cuprins între 45 şi 65 ani.
Anatomia hemoroizilor
Arterele care furnizează sânge canalului anal ajung în canal din partea superioară a rectului şi dintr-o reţea bogată de artere care comunică între ele, în jurul canalului anal. Datorită acestei reţele bogate de artere, vasele de sânge hemoroidale au un aport disponibil de sânge arterial. Acest lucru explică de ce sângerarea din hemoroizi este mai degrabă roşu aprins (sânge arterial) decât roşu închis (sânge venos) şi de ce sângerarea din hemoroizi poate fi uneori severă. Vasele de sânge care alimentează vasele hemoroidale trec prin ţesutul de susţinere al tampoanelor hemoroidale.
Venele anale preiau sângele din canalul anal şi hemoroizi. Aceste vene se varsă în două direcţii. Prima direcţie este ascendent în rect, iar a doua este descendent pe sub pielea care înconjoară anusul. Linia zimţată este o linie din canalul anal care denotă trecerea din ţesutul anal (anoderm) către căptuşeala rectului.

Formarea hemoroizilor

Dacă hemoridul îşi are originea în partea superioară (partea rectală) a canalului anal, se face referire la el ca hemoroid intern. Dacă îţi are originea în partea inferioară a canalului anal, lângă anus, se face referire la el ca hemoroid extern. Din punct de vedere tehnic, diferenţa dintre hemoroizii interni şi externi, se face în funcţie de faptul dacă hemoroidul provine de deasupra sau de sub linia zimţată (respectiv, intern sau extern).

Aşa cum am discutat anterior, tampoanele hemoroidale din canalul anal superior sunt realizaţi din vase de sânge şi ţesutul de susţinere. În general, acolo sunt trei tampoane hemoroidale orientate în partea posterioară dreaptă, partea anterioară dreaptă şi laterală stângă. Pe parcursul formării hemoroizilor interni măriţi, vasele tampoanelor anale cresc, iar ţesuturile de susţinere se măresc în volum. Masa proeminentă de ţesut şi vase de sânge pătrunde în canalul anal unde poate produce probleme. Spre deosebire de hemoroizii interni, la cei externi nu se cunoaşte modul de formare.

Ce provoacă hemoroizii?

Nu se cunoaşte de ce hemoroizii se măresc. Există câteva teorii cu prvire la cauză, inclusiv consumul necorespunzător de fibre, şederea prelungită pe toaletă şi tensionarea cronică pentru deplasarea scaunului (constipaţie). Nici una dintre aceste teorii nu prezintă un suport experimental puternic. Sarcina constituie o cauză clară a hemoroizilor măriţi, deşi, din nou motivul este necunoscut. Tumorile din pelvis, de asemenea provoacă mărirea hemoroizilor prin presarea venelor care se varsă deasupra canalului anal.

O teorie propune că este forţa de frecare (tragere) a scaunului, în special scaunul tare, care traversează canalul anal şi trage în jos tampoanele hemoroidale. O altă teorie sugerează faptul că o dată cu vârsta sau cu agravarea unei afecţiuni, ţesutul de susţinere care este responsabil pentru ancorarea hemoroizilor de muşchiul neted al canalului anal se deteriorează. În timp, ţesutul hemoroidal îţi pierde ancorajul şi alunecă în canalul anal.
Un factor fiziologic cunoscut, cu privire la hemoroizii măriţi, care poate fi relevant în înţelegerea motivului pentru care se formează, este acela că presiunea creşte în sfincterul anal, muşchiul care înconjoară canalul anal şi hemoroizii. Sfincterul anal este muşchiul care ne permite să controlăm mişcările intestinului. Totuşi nu se cunoaşte dacă această presiune ascendentă precede dezvoltarea hemoroizilor măriţi sau este rezultatul hemoroizilor. Probabil, în timpul mişcărilor intestinului, este necesară creşterea forţei pentru a împinge scaunul prin sfincterul îngust. Forţa de forfecare sporită aplicată hemoroizilor prin trecerea scaunului, poate trage în jos şi mări hemoroizii.

Care sunt simptomele hemoroizilor?

Există două tipuri de nervi în canalul anal, nervii viscerali (deasupra liniei dinţate) şi nervii somatici (sub linia dinţată). Nervii somatici (piele) sunt ca nervii din piele şi sunt capabili să simtă durerea. Nervii viscerali sunt ca nervii intestinelor şi nu simt durerea, doar presiunea. De aceea, hemoroizii interni, care sunt deasupra liniei dinţate, sunt de obicei nedureroşi.
Pe măsură ce tamponl anal al unui hemoroid intern continuă să se mărească, se umflă în canalul anal. Poate fi trasă în jos chiar şi o parte a mucoasei rectului de mai sus, se poate pierde ancorarea normală şi poate ieşi din anus.

Această afecţiune este menţionată ca un prolaps hemoroidal. În canalul anal, hemoroizii sunt expuşi la trauma trecerii scaunului, în special scaunele dure asociate cu constipaţia. Traumatismul poate provoca sângerări şi, uneori, durere, atunci când trece scaunul. Învelişul rectului care a fost tras în jos secretă mucus şi umezeşte anusul şi pielea din jur. Scaunul de asemenea, poate aluneca pe pielea anală. Prezenţa scaunului şi umiditatea constantă poate duce la senzaţia de mâncărime anală (prurit anal), deşi mâncărimea nu este un simptom comun pentru hemoroizi. Hemoroizii în prolaps, de obicei revine în canalul anal sau rect pe cont propriu sau pot fi împinşi înăuntru, cu un deget, dar prolapsul va reveni o dată cu scaunul următor.
Mai rar, hemoroidul care iese din anus nu poate fi împins înăuntru, o afecţiune menţionată ca încarcerarea hemoroidului. Hemoroizii încarceraţi pot avea obturată sursa lor de sânge prin presiunea de comprimare a sfincterului anal, iar vasele de sânge şi tampoanele pot muri, o afecţiune denumită cangrenă. Cangrena presupune tratament medical.

În scopul descrierii severităţii hemoroizilor interni, mulţi medici folosesc un sistem de clasificare:
· Hemoroizi în primul grad: hemoroizi care sângerează dar nu fac prolaps;
· Hemoroizi de gradul doi: Hemoroizi care produc prolaps şi se retrage singuri (cu sau fără sângerare);
· Hemoroizi de gradul trei: Hemoroizi care produc prolaps, dar trebuie să fie împinşi înapoi cu un deget.
· Hemoroizi de gradul patru: Hemoroizi care produc prolaps şi care nu pot fi împinşi înapoi. Hemoroizii de gradul patru cuprind de asemenea, hemoroizi care sunt trombozaţi (care conţin cheaguri de sânge) sau care trag mare parte a mucoasei rectului prin anus.

În general, simptomele hemoroizilor externi sunt diferite de simptomele hemoroizilor interni.
Hemoroizii externi pot fi simţiţi ca nişte umflături în anus, dar de obicei, produc câteva dintre simptomele care sunt tipice pentru hemoroizii interni. Aceasta, probabil, pentru că ei sunt mici în canalul anal şi au un efect redus asupra funcţiei anusului, în special asupra sfincterului anal. Cu toate acestea, hemoroizii externi pot cauza probleme, atunci când au cheaguri de sânge în interiorul lor. Acest lucru este menţionat ca tromboză. Tromboza unui hemoroid extern provoacă un nod anal, care este foarte dureros (pentru că zona este prevăzută cu nervi somatici) şi de multe ori necesită o atenţie medicală. Hemoroizii trombozaţi se pot vindeca cu cicatrice şi lasă în urmă o bucată de piele proeminentă din anus. Ocazional, tag-ul este mare, ceea ce poate face dificilă igiena anală (spălarea) sau poate irita anusul.

Cum sunt diagnosticaţi hemoroizii?

Cele mai multe persoane care au hemoroizi, îi descopere într-unul din mai multe moduri. Fie simt frecarea de un hemoroid extern atunci când se şterg după un scaun, observă picături de sânge în vasul de toaleta sau pe hartia igienică, sau simt un hemoroid cu prolaps (ieşind din anus), după mişcările intestinului. Durerea severă anală poate apărea atunci când un hemoroid extern trombozează, sau un hemoroid intern în prolaps devine cangrenat. Simptomele de disconfort anal şi mâncărime pot să apară, însă afecţiunile anale, altele decât hemoroizii sunt mult mai susceptibile că provoacă aceste simptome decât hemoroizii. (De multe ori, hemoroizii capătă o „uşoară inflamare” pentru astfel de simptome, deoarece ambele hemoroizi şi alte afecţiuni anale sunt frecvente şi pot apărea împreună. De exemplu, până la 20% din persoanele cu hemoroizi au, de asemenea, fisuri anale).

În funcţie de istoricul simptomelor, medicul poate suspecta că hemoroizii sunt prezenţi. Deşi medicul ar trebui să încerce totul pentru a identifica hemoroizii, acest lucru este, probabil, mult mai important pentru a exclude alte cauze ale simptomelor specifice hemoroizilor, care necesită tratament diferit. Aceste alte cauze – fisuri anale, fistule, boli de piele perianale (din jurul anusului), infecţii şi tumori – pot fi diagnosticate pe baza unei examinări atente a anusului şi canalului anal. Dacă este necesar, raclări ale anusului pentru a diagnostica infecţii, se poate face şi biopsii ale pielii perianale pentru a diagnostica boli de piele.

Hemoroizii externi apar ca un cucui şi / sau zonă întunecată din jurul anusului. Dacă nodulul este moale, indică că hemoroidul este trombozat. Cu toate acestea, orice nodul trebuie să fie atent urmărit şi nu ar trebui să se presupună că este un hemoroid, deoarece există forme rare de cancere în zona perianală care pot să treacă drept hemoroizi externi.
Diagnosticul de hemoroid intern este uşor în cazul în care hemoroidul iese din anus. Deşi un examen rectal cu un deget poate descoperi un hemoroid intern mare în canalul anal, examenul rectal este mai util în excluderea formelor rare de cancer care încep în canalul anal şi rectul adiacent. O examinare mai amănunţită pentru hemoroizii interni se face vizual cu ajutorul unui anoscop.

Anoscopul este un tub de 8 cm lungime, conic, din metal sau tub de plastic transparent gol de aproximativ 2,5 cm în diametru la capătul de vizualizare. Anoscopul este lubrifiat şi introdus în anus, prin canalul anal şi în rect. Pe măsură ce anoscopul este retras, zona hemoroidului (izilor) intern (i) este bine vizualizată. Încordarea pacientului, ca şi când ar avea o mişcare a intestinului, poate face hemoroidul (zii) mai proeminent (ţi). Anoscopia, este de asemenea, o modalitate bună pentru diagnosticarea fisurilor anale.
Anoscopia indirectă periodică poate fi de ajutor. Anoscopa indirectă foloseşte o oglindă specială pentru vizualizarea anusului unui pacient, în timp ce pacientul este aşezat şi încordat pe o toaletă. Anoscopia indirectă permite medicului să vadă efectele gravitaţiei şi încordării asupra anusului.

De exemplu, medicul poate determina dacă ceea ce este prolaps este un hemoroid, mucoasă rectală, un polip rectal sau rectul în sine (o afecţiune numită procidenţia în care rectul se întoarce pe dos şi iese din anus).
Indiferent dacă hemoroizii sunt găsiţi sau nu, în cazul în care a existat sângerare, colonul dinaintea rectului trebuie să fie examinat pentru a exclude cauzele importante ale sângerării, altele decât hemoroizii. Alte cauze includ, de exemplu, cancerul de colon, polipii şi colita (inflamaţie a rectului şi / sau a colonului). Această examinare poate fi realizată fie prin sigmoidoscopia flexibilă fie prin colonoscopie, proceduri care permit medicului să examineze aproximativ o treime sau întregul colon.
Cum sunt trataţi hemoroizii?

Măsuri generale
În general, se consideră că constipaţia şi încordarea pentru mişcarea intestinului stimulează dezvoltarea hemoroizilor şi că scaunele dure pot traumatiza hemoroizii existenţi. Prin urmare, se recomandă, ca persoanele cu hemoroizi să înmoaie scaunele prin creşterea fibrelor din dietă. Fibrele se găsesc în produsele alimentare, inclusiv numeroase fructe proaspete şi uscate, legume, seminţe şi cereale. În general, 20 – 30 grame pe zi de fibre sunt recomandate întrucât dieta americană medie conţine mai puţin de 15 grame de fibre. Suplimentul de fibre (psyllium, metilceluloza sau polycarbophilul de calciu), pot fi de asemenea folosite pentru a creşte aportul de fibre.

Laxativele şi aportul crescut de lichide, de asemenea, pot fi recomandate. Cu toate acestea, nu există nici un suport ştiinţific, definitiv pentru beneficiile fibrelor, lichidelor sau laxativelor.
Se consideră că diareea agravează simptomele hemoroizilor şi se recomandă ca diareea să fie controlată cu fibre şi medicamente anti motilitate.

Produsele naturale Calivita folosite pentru combaterea hemoragiilor nazale

Utilizarea produselor naturale Calivita pentru tratarea hematemezei

Utilizarea produselor naturale Calivita pentru tratarea hematemezei

Tratament Naturist Helicobacter Pylori

Produse	Administrare	Efecte
Paraprotex	3 tablete pe zi	Distruge bacteria Helicobacter Pylori si parazitii intestinali. Detalii
Nopalin	3 tablete pe zi	Contine nopal care regleaza secretia de acid gastric protejand mucoasa gastro-intestinala. Detalii
Green Care	3 tablete pe zi	Contine clorofila, vitamine intre care si vitamina U care sunt benefice in afectiunile stomacului. Detalii
Acidophilus	3 capsule pe zi	Contine bacterii prietenoase care au rol benefic in afectiunile stomacului. Detalii
Pure Yucca	3 tablete pe zi	Contine yucca care elimina toxine rezultate in urma distrugerii bacteriilor si parazitiilor. Detalii

Ce este Helicobacter Pylori?

Helicobacter Pylori este o bacterie care cauzeaza la oameni o inflamatie a partii interioare a stomacului denumita gastrita. Acesta bacterie este si cea mai comuna cauza la nivel mondial pentru ulcer. Peste 90% dintre persoanele care au ulcer au si microorganisme in stomac.

Infectia cu Helicobacter Pylori se dobandeste cel mai adesea prin ingerarea de alimente sau apa contaminate, dar si de la persoana la persoana. Se estimeaza ca la nivel mondial aproximativ 50% din populatie este afectata de acesta bacterie.

Infectia cu Helicobacter Pylori este mai comuna in zonele aglomenrate si unde sistemul sanitar este precar. Se estimeaza ca in aceste tari procentajul de infectare este de 90%. Una din 6 persoane infectate cu helicobacter pylori va dezvolta ulcer. Acesta bacterie este asociata si cu cancerul la stomac o boala tumoarala foarte grava. Unele studii recente afirma ca exista o legatura intre acesta bacterie si diabet.

Cum actioneaza Helicobacter Pylori in organismul uman

Infectia cu helicobacter pylori incepe cu contaminarea din alimente, apa sau de la o alta persoana. Urmeaza o inflamare a stomacului denumita gastrita. Cercetatorii afirma ca aciditatea stomacului stimuleaza acesta bacterie si creste invazia partii interioare a stomacului aparand astfel ulcerul. Alte teste au aratat ca aceasta bacterie impreuna cu produsii acestora altereaza stratul de celule al stomacului care este asoaciat cu cancerul la stomac.

Frecventa de infectare cu helicobacter pylori depinde foarte mult de rasa. Hispanicii sunt afectati in proportie de 60%, africanii americani – 54% in timp ce la anglo-americanii 20-29%. Din acestia cei mai afectati sunt copiii.

Care sunt simptomele infectiei cu Helicobacter Pylori?

O parte din cei afectati cu acesta bacterie au simptome slabe sau chiar deloc. Ei pot observa cateva episoade de gastrita (disconfort abdominal, vomitaturi, greata, balonare, ragaituri). Adesea aceste simptome pot disparea. Insa o parte pot avea simptome severe care pot sa fie semne ale ulcerului:

– durere abdominala cate nu scade in intensitate si nu dispare;

– greata si voma – uneori cu sange ;

– scaune inschise la culoare;

– oboseala;

– numar redus de celule rosii in sange datorita hemoragiilor;

– sentimentul de saturatie dupa consumul unui catitati mici de alimente (scaderea poftei de mancare).

Daca aveti aceste simptome este indicat sa va adresa medicului specialist pentru investigatii.

Poate fi prevenita infectia cu Helicobacter Pylori?

Tinand cont ca acesta infectie afecteaza 50% din populatie si nu exista un vaccin in acest sens este foarte greu sa evitam expunerea la acesta bacterie. Acesta bacterie se transmite foarte usor de la persoana la persoana. Asa ca spealistii recomanda mai ales prevenirea ulcerului care este o complicatie a acestei infectii.

Pentru prevenirea urcerului se recomanda:

– reduceti sau stopati consumul de alcool;

– renuntati la fumat;

– evitati excesul de cafea sau alte bauturi energizante;

– tratati la timp infectia de helicobacter pylori;

– evitati pe cat posibil stresul;

– spalati-va pe maini cu apa necontaminata pentru eviatare contactului cu bacteria;

Momentan nu exista un vaccin pentru a prevenii acesta infectie.

Utilizarea produselor naturale Calivita pentru combaterea halenei (respiratie urat mirositoare)

Utilizarea produselor naturale Calivita pentru combaterea deficientelor de gust si simt

Produse Calivita recomadate pentru combaterea deficientelor de gust si simt:

• Chelated Zinc (100 tablete )
• Mega Zinc (100 tablete )
• Immunaid (180 tablete )